• pentru prima dată, la simularea Evaluării Naţionale participă şi elevii din clasa a VII-a, alături de colegii mai mari din clasa a VIII-a • ieri s-a desfăşurat proba la limba şi literatura română • simularea a debutat cu un îndemn la boicot din partea Consiliului Naţional al Elevilor, prin predarea foii albe • reprezentanţii IŞJ Brăila ne-au comunicat că în judeţul nostru nu au fost raportate cazuri în care elevii au predat foile fără răspunsuri
Prima simulare a Evaluării Naţionale a debutat, luni, atât cu o premieră, cât şi cu un scandal la nivel naţional. Pentru prima dată, la simularea examenului de final de ciclu gimnazial au participat şi elevii din clasele a VII-a, nu doar cei din an final, cum se întâmpla până acum. Disputele au apărut după ce şcolarii vizaţi de “premieră” au fost anunţaţi că vor susţine simularea cu o lună în urmă. În acest context, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au anunţat, cu puţin timp înainte de intrarea în sala de examinare, că vor preda foile albe, în semn de protest, deoarece, susţin ei, probele nu le vor evalua competenţele, ci doar cunoştinţele şi că refuză să fie cobai pentru Ministerul Educaţiei.
La Brăila, nu numai că prezenţa elevilor din clasa a VII-a a fost de 91%, dar nici foi albe nu au fost predate, semn că aceştia fie nu şi-au dorit să protesteze, fie nu aflaseră încă de îndemnul Consiliului Naţional al Elevilor. Concret, din totalul de 2.844 de şcolari înscrişi în clasele a VII-a în unităţile de învăţământ brăilene, au fost prezenţi la simulare 2.586. Diferenţa de 258 este reprezentată atât de copii care au absentat, dar şi de cei cu cerinţe educaţionale speciale (CES) care nu şi-au exprimat, în scris, intenţia de a participa la simulare.
Atât la subiectul I, cât şi la subiectul II, copiii de clasa a VII-a au avut texte la prima vedere şi cerinţe care să le testeze cunoştinţele la gramatică, dar şi la literatură: fie să găsească sinonime, fie să explice rolul virgulei sau modul de formare a unor cuvinte, să ilustreze cu exemple din text trăsături ale genului epic, dar şi să redacteze rezumatul textului. La punctul B al subiectului II, elevii au avut de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unui atelier organizat în şcoală sau în timpul unei activităţi extraşcolare.
Principalii elevi vizaţi de simulare, adică cei din clasele a VIII-a, au fost la fel de conştiincioşi ca şi colegii lor mai mici, în ceea ce priveşte prezenţa. În unităţile şcolare brăilene sunt înscrişi 2.802 elevi, în total, dintre care 2.495 au susţinut simularea, ceea ce înseamnă un procent de prezenţă de 89,04%. Subiectele au fost asemănătoare, cu texte la prima vedere şi cu cerinţe care au acoperit sfera gramaticii, dar şi a literaturii. La punctul B al subiectului II, elevii au avut de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută într-un muzeu.
Consiliul Naţional al Elevilor, atitudine dură faţă de modul de organizare a simulărilor
Luni dimineaţă, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au transmis un comunicat de presă în care susţin că refuză să fie cobaii Ministerului Educaţiei şi îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul de organizare a simulării. Mai mult, i-a îndemnat pe şcolari să predea foile de examen albe, în semn de protest. “Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, doreşte să aducă în atenţia publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale. De aceea, dar şi pentru a responsabiliza toţi decidenţii care până acum nu ne-au luat în serios, invităm toţi elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naţionale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generaţiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generaţie de sacrificiu, o generaţie de cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, se menţionează în comunicat.
În replică, Ministerul Educaţiei a răspuns Consiliului Elevilor că proiectul de organizare a probelor a fost dezbătut la Comisia de Dialog Social de elevi, părinţi şi profesori, majoritatea susţinând demersul.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila ne-au informat că nu au fost raportate cazuri în care elevii au predat foile albe la simularea de ieri. Astăzi are loc simularea la matematică pentru elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a, iar mâine este programată proba la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate abia pe 22 martie.