Fluturasii de doi lei ai lui Susanu pot duce la sanctionarea lui Victor Neagu si a lui Giorgiu Coman | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fluturasii de doi lei ai lui Susanu pot duce la sanctionarea lui Victor Neagu si a lui Giorgiu Coman

Conducerea organizatiei municipale PNL Braila va lua in discutie, la sedinta de astazi a Comitetului Director controversa publica intre doi membri PNL, Victor Neagu si Giorgiu Coman, pe tema fluturasilor electorali ai candidatului Ion Susanu. In conditiile in care unii membri ai conducerii organizatiei considera ca declaratiile din presa afecteaza imaginea partidului, este posibil sa se propuna sanctionarea lui Victor Neagu, care a inceput prin a spune ca nu a avut nici o legatura cu materialele publicitare respective si a terminat prin a marturisi ca a fost primit cu retincenta la PNL, ca este dezamagit de modul in care merg lucrurile la liberali si ca se va retrage ca simplu membru, pina se vor schimba unii lideri, ca sa aiba cu cine discuta. Pe de alta parte insa, sint unii lideri liberali care merg mai departe si cred ca s-ar putea discuta despre o propunere de sanctionare si a lui Giorgiu Coman, care a intrat in controverse cu Neagu si l-a numit pe acesta "mincinos", determinindu-l sa faca ultimele comentarii acide.
Presedintele organizatiei municipale PNL, Petrica Popa, ne-a spus, ieri, ca Victor Neagu a afectat imaginea partidului, cu iesirile sale insistente in presa pe tema fluturasilor electorali, insa spera sa nu se ajunga la sanctionarea acestuia: "Nu stiu la ce lideri se refera domnul Neagu atunci cind spune ca asteapta ca ei sa se schimbe si nici nu ma intereseaza. Pentru mine, ca vechi liberal, PNL-ul este o miscare, oamenii trebuie sa se manifeste liber in interiorul organizatiei, dar nu sa iasa in decor cu declaratii putin fortate. Pot face declaratii, dar dupa ce s-a discutat in interiorul partidului despre chestiunea respectiva. Nu stiu daca Victor Neagu va fi sanctionat, este prematur sa discutam despre aceasta problema inainte de a avea loc sedinta conducerii organizatiei. Probabil ca la sedinta de miine, la punctul “Diverse”, vom aborda si acest subiect si, in functie de modul in care vor decurge discutiile, vom inainta sau nu o propunere de sanctionare. Eu sper insa sa nu ajungem la asa ceva, ci sa ne intelegem ca oamenii, ca intre colegi. Nu pot nega insa ca declaratiile domnului Neagu au afectat imaginea PNL. Organizatia noastra nu a avut rezultatul dorit la alegerile locale, nici la municipiu, nici la presedintia Consiliului Judetean si este clar ca trebuie sa mai facem unele schimbari, dar sint decizii pe care trebuie sa le luam impreuna, nu sa facem cum doreste o persoana sau alta, care crede ca stie cum e bine".

"Cunoscind situatia din interiorul organizatiei, cred ca este vorba despre o disputa personala"

In ceea ce-l priveste, insa, secretarul coordonator al Comitetului Municipal, Catalin Boboc, ne-a declarat, ieri, ca in opinia sa, si Victor Neagu, si Giorgiu Coman au gresit, iar prin declaratiile lor, care au dus la escaladarea conflictului in presa, ambii au afectat imaginea organizatiei. Boboc considera ca disputa dintre cei doi colegi liberali are, de fapt, un caracter personal, cu radacini de pe vremea cind ambii erau membri PD si crede ca este de dorit ca ei sa-si rezolve diferendele intre ei, nu in public: "Am vazut declaratiile date in presa de colegii mei si, cunoscind situatia din interiorul organizatiei, cred ca este vorba despre o disputa personala, poate chiar mai veche, de cind erau amindoi membri ai PD. Nu cred ca este normal sa-si regleze conturile in presa, ci ar fi trebuit sa discute aceste probleme in interiorul PNL, asa cum s-a mai intimplat, pentru ca este posibil ca pe unele chestiuni sa avem opinii contrare, dar este de dorit sa ne lamurim intre noi, nu in public. Vom avea sedinta de conducere a organizatiei municipale, in care ii vom ruga pe amindoi sa-si expuna punctul de vedere si vom decide ce este de facut, dar trebuie pus punct acestei dispute din presa, pentru ca totul este o lupta personala intre ei, nu este o chestiune care sa priveasca politica, partidul". Intrebat daca este posibil sa se lase cu sanctiuni, Boboc a spus: "Statutul prevede si sanctiuni pentru cei care afecteaza imaginea partidului, dar eu nu vreau sa vorbesc acum despre asa ceva, pina nu se va discuta in conducerea organizatiei si nu vom putea asculta si ce au de spus cei doi colegi. Sper sa nu ajungem la sanctionarea lor, pentru ca nu este un lucru de dorit".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro