• termenul de folosire a primei tranșe de 700 de lei a fost prelungit până pe 27 decembrie 2023 • se vor putea plăti și datorii restante
”Guvernul a aprobat, luna aceasta, o serie de modificări în ceea ce privește utilizarea Cardurilor de energie acordate persoanelor vulnerabile, în baza OUG nr. 166/2022, ca sprijin pentru plata facturilor la energie, sume care sunt suportate parțial din fonduri externe nerambursabile”, informează liberalul Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Reamintim că ajutorul, care are forma unui card emis pe suport de hârtie, este în valoare totală de 1.400 lei și se acordă în două tranșe a câte 700 lei fiecare. Prima tranșă a fost acordată în perioada 1-28 februarie, iar cea de-a doua urmează să fie distribuită în perioada 1-30 septembrie.
”Una dintre modificările aprobate de Guvern vizează prelungirea termenului de folosire a primei tranșe de 700 de lei, de la 30 iunie 2023, cum fusese stabilit inițial, la 27 decembrie 2023. O altă noutate se referă la completarea tipurilor de energie pentru care se acordă acest sprijin financiar. Astfel, pe lângă compensarea facturilor pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, lemn de foc, păcură, peleți, se adaugă compensarea pentru butan, rumeguș, cărbune, brichete sau alți combustibili lichizi sau solizi.
O altă modificare face referire la plata facturilor către furnizorii de energie, care va putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023”, declară Dobrescu.
Sursa citată continuă: ”Ne dorim ca toți cei care au dreptul să primească acest sprijin financiar să îl poată accesa cât mai simplu și rapid, indiferent de tipul de energie folosit, și să le permitem, totodată, și achitarea datoriilor restante începând cu data de 1 februarie 2022.
De acest sprijin beneficiază pensionarii peste 60 de ani, pensionarii de invaliditate, persoanele cu handicap, dar și familiile cu alocație de susținere și familiile/persoanele cu ajutor social, condiția fiind ca venitul net pe membru de familie, la locul de consum, să nu depășească 2.000 lei/lună”.
Secretarul de stat mai precizează că un card de energie poate fi folosit pentru plata mai multor facturi curente sau restante către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei. Plățile se fac prin mandat poștal la orice subunitate a Poștei Române. Se completează suma și contul furnizorului de energie unde va fi virată, iar la final se primește o dovadă a plății, pe care este scrisă suma rămasă, valoarea plăților efectuate și furnizorii către care s-au efectuat plățile.
Informații detaliate despre cardurile de energie, precum și alte îndrumări pot fi obținute la call center-ul Poștei Române: 0319966.
Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.