• are drept aliat principala organizaţie profesională a producătorilor de alcool din ţară, Asociaţia Spirits România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) intră în război cu evazioniştii pe piaţa băuturilor spirtoase. Instituţia a anunţat că împreună cu Asociaţia Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase din România, a stabilit termenii unei colaborări pentru a combate piaţa neagră din această industrie, în condiţiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societăţii şi economiei. “Un parteneriat strâns între autorităţile publice, industrie şi societatea civilă este esenţial atât pentru însănătoşirea pieţei de băuturi spirtoase, cât şi pentru creşterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat. În acest sens, Asociaţia Spirits România şi ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acţiuni de prevenţie şi control pentru diminuarea producţiei şi comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociaţia Spirits România angajându-se să contribuie în timp real cu informaţii privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piaţă”, se precizează într-un comunicat de presă al ANAF.
Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, România este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit şi cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat. “Combaterea pieţei negre din industria alcoolului, în toate formele ei, este o prioritate pentru ANAF, iar creşterea nivelului de cooperare cu mediul de afaceri este obiectiv strategic care va contribui la succesul acţiunilor operaţionale de control, derulate în prezent, precum şi la îmbunătăţirea cadrului legislativ”, a declarat vicepreşedintele ANAF, Florin Tunaru.
La rândul său, Tudor Furir, preşedintele Spirits România, a precizat că experienţa din alte state europene a arătat că cele mai eficiente metode de combatere a consumului dăunător de alcool sunt parteneriatele public-private între autorităţile publice şi industria de profil.
Asociatia Spirits Romania, înfiinţată în 2013, este o organizaţie non-guvernamentală şi independentă, care reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase din România. Companiile membre asigură peste 500 de locuri de muncă directe şi 165.000 indirecte, contribuind anual, prin plata taxelor şi accizelor, cu peste 300 milioane lei la bugetul de stat. Accizele colectate de la companiile membre Spirits România reprezintă aproape jumătate din accizele colectate din piaţă fiscalizată a băuturilor spirtoase.