In forma actuala, Codul de procedura fiscala stabileste ca Fiscul constata inactivitatea in situatiile in care persoanele impozabile nu depun declaratiile si situatiile financiare in decurs de 12 luni consecutive si nu au platit impozitele si contributiile catre bugetul de stat si bugetele de asigurari. Conform noii prevederi a Codului de procedura, perioada in care Fiscul va lua decizia de trecere in inactivitate este modificat la doua termene consecutive.
Trecerea in inactivitate s-ar putea face mai rapid
Persoanele inactive nu mai au dreptul sa utilizeze facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special. In cazul in care le emite totusi, acestea nu vor produce efecte juridice din punct de vedere fiscal. De asemenea, avizele, autorizatiile, licentele, acordurile si orice alte acte in baza carora contribuabilii inactivi sint autorizati sa functioneze sau sa desfasoare diverse activitati economice se suspenda de drept.
Intrarea in inactivitate s-ar putea face mai rapid, pe baza noii reglementari, avind in vedere ca majoritatea termenelor de declarare sint lunare. Astfel, printre declaratiile care se depun lunar se afla impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, impozitul pe veniturile din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, impozit pe veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile, impozitul pe veniturile din dobinzi, impozitul pe cistigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare. Trimestrial, se fac declaratiile pentru plati anticipate in contul impozitului pe profit anual sau impozitul pe veniturile microintreprinderilor, iar semestrial cele pentru impozitul pe veniturile din salarii datorate de catre asociatii, fundatii.
Agentia de Administrare Fiscala intocmeste lista persoanelor inactive pe care o publica in Monitorul Oficial si pe site-ul propriu.