• este vorba despre 9 companii locale, care s-au poziţionat pe primul loc în clasamentul realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României • festivitatea de premiere este programată astă seară, la Romexpo, în Bucureşti
Şi în acest an mai multe firme brăilene au reuşit performanţa de a se poziţiona pe podium în ediţia cu numărul XXIV a topului naţional realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar astă seară, îşi vor primi, în cadru festiv, la Romexpo, diplomele şi trofeele cuvenite.
Mai precis, la Topul Naţional al Firmelor s-au clasat peste 80 de companii brăilene, dintre care 9 au ocupat primul loc la secţiunea din care au făcut parte, alte 10 companii au fost pe locul II şi 10 societăţi s-au poziţionat pe locul III, pe domeniul lor de activitate şi clasa de mărime a afacerii.
Iată şi care sunt companiile clasate pe prima poziţie: „Gieff Fashion” (fabricarea articolelor confecţionate din textile - microîntreprinderi), “Irmex Trading” (servicii), „Pronif Industry” (fabricarea utilajelor pentru metalurgie - întreprinderi mijlocii), „Sanitop” (fabricarea de mobilă pentru bucătării - întreprinderi mijlocii), „Padova Agricultură” (cultivarea orezului - întreprinderi mijlocii), „Petrosu” (cultivarea orezului – microîntreprinderi), „Romnav” (transportul de marfă pe căi navigabile interioare - întreprinderi mijlocii), “Secret Prod” (industrie) şi “TMB Trading” (comerţ).
Printre premianţii la nivel naţional se mai numără, de exemplu, firmele brăilene “Adropo Serv” SRL, “Aer climă” SRL, “Agricost” SA, “Amerox Com” SRL, “Contara” SRL, “Danubiana” SRL, “Ianmarc com” SRL, “N.R.A. Prod Trans” SRL, “Saldnav Engineering” SRL şi “Uberum” SRL, toţi clasaţi pe locul II, în timp ce pe locul III au urcat “Bona Avis” SRL, “Com Miky Import Export” SRL, “Comision Trade” SRL, “Comly” SRL, “Distrisan” SRL, “Mini Serv Oil” SRL, “Mistral Confezioni” SA, “Roadvini” SRL, “Serv Class” SRL, “Ten Comprod” SRL.
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, Ştefan Fusea a precizat că la evenimentul de la Romexpo vor participa reprezentanţi din partea a 6 companii brăilene care au dorit să-şi ridice personal diplomele şi trofeele oferite de Camera de Comerţ a României.
Ediţia a XXIV-a, din 2017, a Topului Naţional al Firmelor a clasat pe primele 10 locuri (1-10) la nivel naţional 12.377 companii – operatori economici din diferite sectoare de activitate: peste 4.300 din industrie, peste 3.400 din servicii, circa 2.600 din comerţ, 309 din turism, 462 din cercetare-dezvoltare şi high-tech, 633 din agricultură, silvicultură şi pescuit şi 592 din construcţii. Cele 12.377 companii însumează un total de cifră de afaceri de aproape 150 miliarde euro, un profit din exploatare de circa 12,5 miliarde euro şi peste 1,34 milioane de salariaţi.
Potrivit datelor prezentate de CCIA Brăila, anul acesta, din cele 39.638 de întreprinderi înregistrate în judeţul nostru, 7.483 au depus bilanţ, iar numărul firmelor care au îndeplinit în totalitate indicatorii luaţi în calcul pentru întocmirea TOP-ului a fost de 2.170 companii, în uşoară creştere faţă de ediţia TOP-ului de anul trecut când au intrat în cursă 2.134 de firme. Pe primele 10 poziţii ale Topului s-au clasat 1.367 de firme (1.336 în ediţia de anul trecut a clasamentului judeţean), dintre care circa 800, pe primele 3 locuri.