Firma „Pui la Jar”, amendată cu 8.000 de lei de Protecția Consumatorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Firma „Pui la Jar”, amendată cu 8.000 de lei de Protecția Consumatorilor

* controlul s-a derulat pe 5 iunie, în urma reclamației formulate de un consumator nemulțumit de calitatea preparatelor * în afară de amenzi, Protecția Consumatorilor a dispus oprirea de la utilizare a 57 de kilograme materii prime și produse culinare nesigure și distrugerea lor de către o firmă autorizată * vase cu deformări vizibile, cu grad avansat de uzură și depuneri grosiere de arsură, insuficient igienizate, nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor, folosirea unui echipament „masă caldă” insuficient igienizat, materii prime expirate - sunt doar câteva dintre deficiențele identificate

 

 

 

Firma „Pui la Jar”, controlată și amendată de Protecția Consumatorilor Brăila.

Potrivit comunicatului instituției, ca urmare a reclamației unui consumator referitoare la calitatea necorespunzătoare a preparatelor culinare din categoria grill-urilor - acestea prezentând arsuri de frigere, precum şi la alte nereguli - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfăşurat, în data de 5 iunie, o acțiune operativă de control la SC „Pui la Jar” SRL, din Municipiul Brăila.

Pentru abaterile constatate în timpul contolului, comisarii CJPC Brăila au aplicat următoarele sancțiuni: trei amenzi contravenționale în valoare de 8.000 de lei; un avertisment; oprirea definitivă de la utilizarea în cadrul prestării serviciului de alimentație publică a 57 de kilograme materii prime și produse finite nesigure, în valoare totală de peste 1.500 de lei și distrugerea acestora printr-o firmă autorizată. Pe lângă toate acestea, s-a dispus „informarea corectă, completă și precisă în meniul disponibil în restaurant a informațiilor privind substanțele cu potențial alergen pentru fiecare preparat culinar și mențiunea “provine din produs congelat/decongelat”, acolo unde este cazul”.

Principalele deficienţe constatate de comisarii CJPC Brăila:

 

- nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor culinare din categoria grill-urilor și a garniturilor expuse la comercializare pe masa caldă;

- folosirea unui echipament „masă caldă” insuficient igienizat pentru expunerea la comercializare a preparatelor;

- existența intersecțiilor de faze salubre cu faze insalubre (prezența soluțiilor și a ustensilelor folosite la igienizare în spații de pregătire a preparatelor culinare);

- lipsa recipienților adecvați pentru colectarea deşeurilor menajere cu capac și acționare la pedală;

- existența, în agregatele frigorifice, în spațiile de producție a diferitelor materii prime și auxiliare fără elemente de identificare și caracterizare, fără informații privind data durabilității minimale; materii prime cu data durabilității minimale depăşită, materii prime refrigerate cu starea termică modificată prin congelare, produse finite depozitate necorespunzător;

- utilizarea, în etapele preliminare ale proceselor tehnologice de fabricare a preparatelor culinare, a unor ustensile neprofesionale cu zone deteriorate ale mânerelor, vase/oale cu deformări vizibile, cu grad avansat de uzură și depuneri grosiere de arsură, insuficient igienizate;

- lipsa monitorizării parametrilor de microclimat pentru materiile prime uscate, materiile prime refrigerate și produsele finite;

- lipsa monitorizării schimbului de ulei în friteuze și lipsa dezinfecției ouălor utilizate în procesul tehnologic de fabricare a produselor finite;

- lipsa mențiunilor, în meniul existent, a ingredientelor cu potențial alergen și a precizării că provine din produs congelat/decongelat, acolo unde este cazul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro