Firea, «judecător» în cazul terenului cumpărat de Ioana Băsescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Firea, «judecător» în cazul terenului cumpărat de Ioana Băsescu

Comisia parlamentară Călăraşi susţine că, având în vedere că societatea de la care Ioana Băsescu a cumpărat terenul de la Nana era inactivă la data încheierii tranzacţiei, contractul de achiziţie este lovit de nulitate.
Această concluzie a fost prezentată, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută de membrii comisiei.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat că, la data tranzacţionării terenurilor, respectiv şi a semnării contractului de vânzare-cumpărare dintre Berfige SRL şi Ioana Băsescu, societatea italiană nu mai era activă.
Firea a menţionat că inactivitatea firmei a fost declarată de Fisc şi, potrivit legii, toate contractele încheiate de aceasta, inclusiv cel din 9 septembrie 2013, sunt lovite de nulitate.
Firea a invocat prevederile Legii societăţilor comerciale, potrivit căreia nicio persoană sau instituţie nu poate accepta facturi de la societăţi care sunt inactive.
Gabriela Firea a spus că societatea Berfige nu putea face tranzacţii deoarece fusese declarată inactivă la data de 24 august 2012, în urma nedepunerii bilanţurilor necontabile.
Preşedintele comisiei, Mihai Fifor, a precizat că raportul va fi depus la Birourile permanente reunite, urmând să fie prezentat plenului după Paşti.

Noi audieri

Firea a spus însă că raportul este finalizat în proporţie de 90% şi că membrii comisiei mai au nevoie de anumite documente şi să facă şi alte audieri. Ea a arătat că membrii comisiei vor audia din nou notarul care a înregistrat tranzacţia, având în vedere noile informaţii care au parvenit comisiei.
"Membrii comisiei vor dori să afle de la doamna notar în ce măsură au fost depuse documentele fiscale necesare în cazul semnării unor astfel de contracte", a adăugat Gabriela Firea.
Guvernul va sesiza Parchetul în cazul restituirilor de terenuri din comuna Nana (judeţul Călăraşi), arătând că numeroase astfel de operaţiuni din anii anteriori prezintă nereguli şi că, în septembrie 2013, un teren a fost vândut unei "persoane fizice" de către o firmă declarată inactivă.
Concluziile sunt prezentate în raportul Corpului de control al premierului, care a efectuat un control la Primăria Comunei Nana având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei.
În document se arată că, după reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilanul comunei Nana, judeţul Călăraşi, realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale, în perioada 2009-2010, aceste suprafeţe au fost înstrăinate către societatea Berfige, prin încheierea a 8 contracte de vânzare-cumpărare. Prin aceste contracte, firma a achiziţionat un număr de 35 de parcele de teren agricol din extravilanul comunei Nana, din care 33 de parcele situate în tarlaua 28 şi 2 parcele situate în tarlaua 33, în suprafaţă totală de 290,41 hectare.
Suma totală plătită în perioada 2009-2010, pentru cumpărarea celor 35 de parcele de teren agricol, în suprafaţă totală de 290,41 ha, a fost de 3.437.647,92 lei.
La data de 09.09.2013, societatea a vândut suprafaţa de 290,41 ha de teren agricol, achiziţionată în perioada 2009-2010, către Ioana Băsescu, pentru suma de 5.844.864,26 RON.
Marţi, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj procurorilor, la bilanţul Ministerului de Interne, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: "Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro