Italianca Roberta Vinci va juca finala turneului US Open împotriva compatrioatei sale, Flavia Pennetta. Vinci a produs o mare surpriză şi s-a calificat în finala ultimului turneu de Mare Şlem al anului, vineri, după ce a învins-o în semifinale pe americanca Serena Williams, principala favorită, cu 2-6, 6-4, 6-4, la arenele de la Flushing Meadows din New York, după exact două ore de joc.
Vinci (32 ani) urmează să o înfrunte pe Pennetta (33 ani), cap de serie numărul 26, care a făcut şi ea o surpriză în prima semifinală, prin victoria categorică în faţa româncei Simona Halep (23 ani), a doua favorită, cu 6-1, 6-3. Pentru ambele „azzurre" este prima finală de Mare Şlem din carieră la simplu.
Williams (33 ani), numărul unu mondial și deținătoarea titlului la Flushing Meadows a ratat şansa de a realiza anul acesta Marele Şlem, având în vedere că a câştigat primele trei turnee de Grand Slam, Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Ultima oară, Marele Şlem a fost reuşit de Steffi Graf, în 1988, aminteşte Agerpres.
Vinci a obţinut prima sa victorie în faţa Serenei în cinci confruntări. Totodată, a pus capăt unei serii de 33 de victorii consecutive reuşite de Serena la turneele de Mare Şlem.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.