Casa din Bolintineanu nr. 10 a devenit istorie. Frumuseţea ei va putea fi admirată de acum doar în fotografii. Proprietarul Constantin Poenaru nu s-a lăsat până când nu a forţat mâna Primăriei să-i dea autorizaţie de desfiinţare a imobilului, în ciuda procesului care se află pe rol între el şi Direcţia pentru Cultură.
În urmă cu un an, proprietarul a dat în judecată Direcţia pentru a o obliga să-i avizeze autorizaţia de desfiinţare a imobilului. Poenaru a câştigat la Tribunalul Brăila, Direcţia a făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi, care a casat prima decizie şi a trimis dosarul spre rejudecare la Înalta Curte. Prima înfăţişare urma să aibă loc pe 9 mai, însă Poenaru a hotărât să dărâme cu orice preţ clădirea. Aşa că, în baza autorizaţiei de desfiinţare emise de Primărie la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, a contactat firma Repavil şi a început de luni, 12 martie, demolarea. Directorul Ana Hărăpescu de la Direcţia pentru Cultură a dorit să oprească demolarea prin ordonanţă preşidenţială, care să anuleze autorizaţia Primăriei, însă în cele 24 de ore până la obţinerea ordonanţei clădirea a fost transformată într-un morman de cărămizi, praf şi moloz. Marţi a fost adus un excavator cu picon şi în câteva ore, clădirea, care a rezistat mai bine de 100 de ani, a devenit o amintire.
Directorul Ana Hărăpescu îi reproşează viceprimarului Dănăilă că a refuzat să salveze această casă din centrul istoric al oraşului
"Este incredibil. Eu am pe rol proces ca să nu se demoleze casa şi Primăria dă autorizaţie de demolare. Ne chinuim să apărăm patrimoniul imobil al Brăilei şi uitaţi ce se întâmplă. Am încercat să sensibilizez Primăria, să ne sprijine să salvăm clădirea şi nu am reuşit. Poate că de data asta va răspunde cineva penal. Unde trăim? În ce ţară, dacă Primăria se substituie instanţei de judecată?", se întreabă supărată Ana Hărăpescu, directorul Direcţiei pentru Cultură. Ea consideră că autorizaţia dată de Primărie încalcă legile în repetate rânduri. Lăsând la o parte faptul că procesul este pe rol şi nu trebuia să se întâmple nimic până când nu exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă, Hărăpescu spune că a fost încălcată chiar legea în baza căreia s-a emis autorizaţia. Conform art. 7 alin. 16 din Legea 50 privind intervenţiile în cazurile de urgenţă, ar fi trebuit să se dea autorizaţie pentru intervenţii care să urmărească asigurarea siguranţei imobilului, nu demolarea lui, susţine Hărăpescu. Cel mult ar fi trebuit demolate corpurile C2 şi C3, pentru care îşi dăduse avizul şi Comisia zonală a Monumentelor Istorice, în niciun caz corpul principal, C1. "Am făcut patru plângeri la Poliţie pentru acest imobil şi Poliţia nu a făcut nimic. Am dus şi o declaraţie a unui cetăţean care spunea că a văzut cum erau plătiţi ţiganii care furau cărămizi. Sunt indignată pentru că autorizaţia dată de Primărie ne-a luat dreptul de a salva clădirea. Experţii care au declarat, iniţial, că nu se mai poate consolida clădirea nici nu erau atestaţi pe urbanism. Voiam să aducem experţi care să dovedească faptul că acea clădire putea fi salvată. Acum nu ştiu ce se va întâmpla", a mai spus Ana Hărăpescu.
Viceprimarul Alexandru Dănăilă: "Proprietarul nu a rezolvat nimic dacă a dărâmat clădirea. Până nu obţine de la Direcţia pentru Cultură un aviz, nu se poate încheia autorizaţia de desfiinţare, iar regimul juridic al clădirii este incert"
"Am ştiut ce fac, dar aceasta era singura soluţie"
Pe de altă parte, viceprimarul Alexandru Dănăilă spune că nu a identificat altă soluţie având în vedere realitatea şi a dat acea autorizaţie. "Am semnat autorizaţia în cunoştinţă de cauză. Am ştiut ce fac, dar aceasta era singura soluţie. Când am ajuns eu în Primărie, acum un an, cazul era deja în dezbatere. La mine a ajuns prima cerere de desfiinţare în luna mai anul trecut şi i-am spus proprietarului că nu se poate. Apoi a venit cu expertiza doamnei Grămescu, în care se spunea că imobilul nu poate fi consolidat şi a cerut din nou desfiinţarea. A fost din nou refuzat. De la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) aveam o adresă în care spuneau că imobilul se poate consolida. În vară au ajuns şi la noi sesizările vecinilor, care voiau să punem în siguranţă imobilul. Am trimis Corpul de Control al Primăriei, am dat avertisment, amendă, dar nu s-a întâmplat nimic. În octombrie, proprietarul a venit din nou cu cerere de desfiinţare în baza unei note de la Pompieri, care spuneau că în urma unui incendiu imobilul a fost afectat grav şi nu mai prezintă siguranţă. Nu am dat un răspuns şi am fost personal acolo. Am discutat ce este de făcut şi am dat iarăşi amendă pentru că din discuţiile cu specialiştii noştri am înţeles că imobilul se putea totuşi pune în siguranţă. Cei de la ISC însă ne-au trimis o altă adresă, prin care spuneau acum că imobilul nu mai poate fi pus în siguranţă. În baza acelei adrese am emis autorizaţia de desfiinţare a imobilului", a explicat viceprimarul Dănăilă.
El mai susţine că a avut şi alte argumente decât acea adresă de la ISC. Au fost cazuri de case vechi care s-au prăbuşit şi chiar a murit o femeie însărcinată în opt luni şi nu dorea să aibă aşa ceva pe conştiinţă. În plus, o altă casă, prăbuşită acum ceva timp pe Goleşti a afectat clădirea de alături, iar proprietarul l-a dat în judecată pe cel ce deţinea clădirea şi a chemat Primăria în garanţie, pentru că a refuzat desfiinţarea. Este posibil aşadar ca Primăria să plătească reparaţiile din cauza imobilului prăbuşit.
Pe de altă parte, viceprimarul a explicat faptul că proprietarul nu se află acum într-o situaţie mai bună decât înainte de a demola clădirea, asta în caz că îşi face planuri legate de valorificarea pe piaţa imobiliară a terenului. În plus, în eventualitatea în care se va construi ceva pe acel teren, noua clădire va trebui să fie o replică a celei demolate. "Proprietarul nu a rezolvat nimic dacă a dărâmat clădirea. Până nu obţine de la Direcţia pentru Cultură un aviz, nu se poate încheia autorizaţia de desfiinţare, iar regimul juridic al clădirii este incert. Nu poate să o vândă sau să o înstrăineze cumva. Mai mult, i-am cerut un releveu al clădirii înainte de demolare şi îl vom obliga pe proprietar ca tot ce construieşte acolo să respecte faţada iniţială", a mai explicat viceprimarul Dănăilă.
Casa Lykiardopoulos când mai era încă în picioare
Casa Lykiardopoulos aparţinea celui mai mare producător de făină din întreg Orientul
Casa a fost construită la începutul secolului al XX-lea, atunci când industriaşul grec Lykiardopoulos a hotărât să ridice o moară la Brăila. În 1912 a ridicat una dintre cele mai mari şi mai moderne mori din întreg Orientul, cu o suprafaţă de peste 11.000 de metri pătraţi şi cinci etaje. Exporta făină în Turcia, Grecia, Algeria, Egipt. Atunci a construit această casă. Fosta casă Lykiardopoulos avea pereţii exteriori de aproximativ 80 de centimetri, iar cei interiori de aproximativ 40, geamuri şi oglinzi de cristal, feronerie valoroasă, sobe din teracotă pictată manual, pardoseală de marmură albă, parchet de stejar. Imobilul a câştigat lupta cu timpul, dar a pierdut lupta cu propriul proprietar. În "Stradele Brăilei", profesorul Ioan Munteanu povesteşte că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Casa Suliottis, unde înainte fusese o şcoală economică, iar în anii '40 a fost transformată în orfelinat, a ars. Ca urmare, copiii au fost mutaţi în Casa Lykiardopoulos. După război, casa a fost naţionalizată, dar i s-a păstrat destinaţia de orfelinat. A reuşit să rămână în picioare, zdravănă, până în anul 2000, când a fost părăsită. Fiul actualului proprietar, Radu Poenaru, spune că atunci când i-a fost retrocedată casa, în 2005 - 2006, aceasta era deja grav afectată. Cert este că din 2000 până în aprilie 2010, chiar neîngrijită, casa a rezistat, pentru că nu a fost atacată. În 2012 a dispărut. Ceea ce n-au făcut comuniştii a făcut chiar moştenitorul industriaşului Lychiardopoulos şi al familiei de boieri Poenaru.
