Final de meci de coşmar pentru brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Final de meci de coşmar pentru brăileni

A devenit deja o regulă, CF Brăila nu poate să câştige atunci când adversara sa evoluează cu un jucător mai puţin. Brăilenii au avut avantaj de un gol, din minutul 67 Markovic de la gazde a fost eliminat, însă, în doar 10 jucători, Rapid CFR Suceava a reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea sa pe finalul meciului, în doar două minute de joc.
"Este un coşmar ceea ce se întâmplă atunci când evoluăm cu un jucător în plus. În loc să stăm liniştiţi pe acest final de sezon, va trebui să abordăm meciurile care au rămas conform sitagmei «totul sau nimic». Am condus cu 1-0, pe ansamblu am făcut un joc bun, Onofraş a trimis mingea în bară la începutul reprizei a doua, însă finalul a fost de coşmar. Din păcate dăm dovadă de mare naivitate şi acest lucru ne costă", a declarat Valentin Avramescu, preşedintele clubului brăilean.
CF Brăila a abordat cu încredere partida de la Suceava şi putea pleca cu toate punctele dacă ar fi gestionat bine finalul de meci.
Partida a început cu o uşoară dominare teritorială a gazdelor, dar fără ocazii la poarta brăileană. Matei (min. 10) a încercat să-l surprindă cu un lob pe Mitrea, însă mingea a ocolit poarta. Sucevenii au beneficiat de o lovitură liberă, dar Cerlinca (min. 22) a trimis mingea în zid, iar opt minute mai târziu Ferariu a şutat imprecis. Finalul primei reprize a aparţinut elevilor lui Alin Pânzaru. Marius Dima a reuşit un gol spectaculos în minutul 38, şut la semiînălţime, de la 14 metri, care l-a lăsat fără replică pe Roheţki, iar CF Brăila a preluat conducerea. În ultimul minut al primei reprize Dima a fost la un pas de a realiza "dubla", însă de data aceasta portarul sucevenilor a fost pe fază şi a scos mingea de sub transversală.

Onofraş şi Dima au irosit două mari şanse de gol

La un sfert de oră de la reluare, Dima a şutat la poartă, Roheţki a respins mingea până la Onofraş, însă atacantul brăilean a ţintit bara transversală. Replica gazdelor a venit trei minute mai târziu când Cerlinca a şutat din careu, dar mingea a trecut peste transversală. Fostul atacant al Daciei Unirea, Marius Matei, a şutat de două ori la poartă, însă niciuna dintre aceste şanse nu i-a surâs atacantului gazdelor. În minutul 67, Marinkovic a fost eliminat de arbitrul Florin Chivulete iar în superioritate numerică brăilenii ar fi putut înscrie cel de-al doilea gol, dar Roheţki (min. 74) a avut o intervenţie salvatoare la şutul lui Dima.
Finalul a fost însă de coşmar pentru oaspeţi. La o gafă a lui Stănciulescu, Sfrijan (min. 87) a egalat printr-un gol înscris cu capul, din plonjon, iar în penultimul minut de joc Semeghin a adus victoria gazdelor iar CF Brăila, care a jucat în superioritate numerică, a plecat de la Suceava fără niciun punct.

CF Brăila: Mitrea - Spiridon, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu - Dima, Ivan, Petean, Frunză - Onofraş (min. 68: S. Nicoliţă), Puşcaşu (min. 77: Spătaru).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro