Filtre «în cascadă» pe şosele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Filtre «în cascadă» pe şosele

Acţiuni în "cascadă" ale poliţiştilor, pe arterele de circulaţie, pentru prinderea şoferilor vitezomani sau aflaţi sub influenţa alcoolului. În prag de sărbători, oamenii legii stau cu ochii pe conducătorii auto care nu mai ţin cont de prevederile Codului Rutier, într-o singură zi fiind date aproape 170 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale. Dacă unii şoferi au fost mai norocoşi şi au scăpat doar cu amendă, alţii au rămas fără permis de conducere.
În ziua de 14 aprilie, efective de poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier, poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală, au ieşit la atac pe arterele de circulaţie din municipiu şi pe drumurile naţionale din judeţ. Rutieriştii au desfăşurat acţiuni, în sistem cascadă, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi a nerespectării vitezei de deplasare.
"Poliţiştii au constatat 218 contravenţii (167 pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare şi 51 pentru alte abateri), pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 63.505 lei, şi au reţinut în vederea suspendării 4 permise de conducere, 3 fiind reţinute pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii de la Biroul Rutier au fost sesizaţi că, pe strada Cazasului, din municipiu, un şofer aflat la volanul unui autoturism a tamponat o altă maşină parcată. Vinovatul era un conducător auto care a băut bine şi nu a mai putut stăpâni volanul. Poliţiştii l-au identificat pe Dumitru U. (59 de ani), din Brăila, căruia i s-a stabilit că, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a tamponat un autoturism, staţionat în faţa unui imobil. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.
În zilele 13 - 14 aprilie, poliţişti din Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat în zonele de competenţă pentru prevenirea comerţului ilicit, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Echipele angrenate în aceste acţiuni au efectuat controale la 8 unităţi de alimentaţie publică, au legitimat 38 de persoane şi au oprit în trafic pentru control 22 de autovehicule. Poliţiştii au constatat 49 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 14.985 de lei, cele mai multe fiind încasate tot de şoferii certaţi cu legea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro