* când s-a produs altercaţia care a dus la moartea unui om, vasul s-ar fi aflat în marș pe Dunăre, potrivit unor surse, însă apoi nava a fost adusă spre mal, întrucât ucraineanul suspectat de crimă ar fi spus că se predă * victima a fost găsită ascunsă sub cală, cu capul crăpat aproape în jumătate, după lovitura violentă
Descoperire macabră pe vasul unde s-a comis crima. Bărbatul care a fost ucis a fost ascuns sub cala vasului, în camera de dormit, astfel că i se vedeau doar picioarele, potrivit unor surse. Individul acuzat de comiterea oribilei crime, care ar fi mecanic pe navă, ar fi încercat iniţial să ascundă cadavrul, după altercaţia care s-ar fi produs în jurul orei 1.00 – 2.00 noaptea, însă apoi ar fi mers şi l-ar fi anunţat pe căpitanul navei.
Când s-a produs incidentul care a dus la crimă, vasul s-ar fi aflat la mijlocul Dunării, după cum au spus anumite surse, însă apoi nava a fost adusă spre mal, întrucât ucraineanul suspectat de crimă ar fi spus că se predă. Numai că, atunci când s-a văzut la mal, acesta și-ar fi amenințat colegii, apoi a fugit de pe navă. Echipajul a anunțat Poliția, fiind începute căutările.
Se pare că ucigaşul l-a lovit cu forţă pe cel cu care intrase în conflict, efectiv victimei i-ar fi fost crăpat capul aproape în două, conform unor informații primite pe surse. La locul faptei s-ar fi găsit un topor și un cuțit, însă acestea erau curate, probabil fiind spălate de cel care le-a folosit.
După cum v-am mai informat, suspectul a fost identificat, fiind căutat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale, Biroul Proximitate, Biroului de Ordine Publică, Biroul Rutier, S.A.S. și polițiile orășenesti, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, I.J.J., Poliția Locală.
Au fost instituite filtre și în județele limitrofe. În activitățile de căutare este angrenat și un câine de urmă. Semnalmente PUYKO YAROSLAV (foto): 172 cm înălțime, îmbrăcat cu o geacă verde închis, blugi albaștri, capul acoperit, având o borsetă asupra sa. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie!