În palmaresul IIFF se află, printre alte filme de excepţie, "The Messenger" (două nominalizări la Oscar, Ursul de Argint la Berlin, nominalizări la Globurile de aur şi multe alte premii), "Moon" (câştigător al premiului BAFTA, British Independent Film Award şi al multor alte premii, considerat de The Guardian unul din cele mai bune debuturi din ultimii ani), "Munyurangabo" (considerat capodoperă absolută de către unul dintre cei mai respectaţi critici de film, Roger Ebert), şi alte filme cu succes de public şi de critică la festivaluri internaţionale. Dintre peliculele prezentate de IIFF, cel puţin 20 s-au regăsit pe listele de "best of" ale criticilor şi cronicarilor de film la sfârşitul anului trecut.
În afara acestor producţii care vor fi proiectate în cadrul Stufstock, IIFF va mai prezenta, ca proiecţie specială, "The Boat That Rocked", un film care surprinde perfect spiritul rock-ului şi al Stufstock-ului.
Festivalul de scurt şi mediumetraj NexT a fost creat în memoria regizorului Cristian Nemescu
Creat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu, Festivalul de scurt şi mediumetraj NexT, a cărui selecţie de filme va fi prezentată şi la terasa Hand din Vamă, pune accentul pe regia de film si sound design, întreaga structură a festivalului fiind construită în jurul acestor două direcţii.
Cu o lună înaintea festivalului, Filmstock va lansa un concurs pentru tinerii cu vârsta de până la 20 de ani, şi va încuraja creativitatea, inovaţia, originalitatea. "În felul acesta, publicul Stufstock va fi mai apropiat de festival, îl poate influenţa şi modela ca să fie mai apropiat de ce îşi doreşte el," spune Vlad Gliga, coordonator proiectului Filmstock.
Participanţii îşi vor trimite ideile sub orice formă care îi poate ajuta să îşi ilustreze părerea lor despre cum ar trebui perceput acest festival (sinopsis, scenariu, suită fotografică, film realizat cu aparat foto, cameră neperformantă, telefon mobil etc.). Vor fi aleşi trei câştigători, care se vor alătura Filmstock începând din dimineaţa zilei de 16 august. Aici îşi vor pune la punct ideea, o vor filma şi o vor monta într-un spot de un minut, fiind susţinuţi de profesionişti din domeniul cinematografiei, cu echipament profesionist, de la Videolink. Stufstock îi va susţine şi astfel spotul va fi difuzat on-line si pe scena Rock, pe plajă, chiar înaintea proiecţiei-eveniment a "The Boat That Rocked", care va da startul festivalului Stufstock 2010.