Ieri, în cadrul şedinţei Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, mai mulţi invitaţi au cerut prefectului judeţului, Nicu Lucian Olteanu, ca la aceste întâlniri să fie prezenţi şi senatorii sau deputaţii de Brăila. Brăilenii în vârstă vor să-şi spună of-urile şi în faţa politicienilor care-i reprezintă. "Domnule Prefect, măcar o dată pe trimestru să vină aici un senator, un deputat. Aşa noi ne ducem pe la cabinetele lor, dar nu-i găsim mereu. Aici să vină şi măcar să ne asculte, să vină de la orice partid, nu avem preferinţe. Un parlamentar să fie aici, măcar. În urmă cu câţiva ani, mai veneau din când în când. Ultimul pe care mi-l aduc aminte să fi fost prezent la şedinţă e domnul Rotaru. A venit de vreo două ori şi ne-a informat despre activitatea dumnealui, ce a mai făcut. După aia, n-a mai dat nimeni pe aici", au cerut Chingă Tănase, preşedintele Asociaţiei Strămutaţilor, Refugiaţilor şi Condamnaţilor Politici Brăila, şi Ion Dumitru, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere - filiala Brăila.
La rândul său, prefectul le-a răspuns: "O să le trimitem invitaţii şi în funcţie de disponibilitatea dumnealor, bănuiesc că pot veni. Eu n-am nimic împotrivă!".
O altă doleanţă a persoanelor vârstnice ar fi ca şedinţele Comitetului consultativ să dureze două ore şi nu una, aşa cum se întâmplă în prezent, iar timpul să fie alocat discuţiilor şi dezbaterilor, nu citirii ordinii de zi şi a informărilor. De asemenea, brăilenii în vârstă, prin vocea reprezentanţilor lor în acest comitet, cer confiscarea averilor celor ce se sustrag de la plata impozitelor. "Sunt mulţi evazionişti care dobândesc averi ilicite. Dacă sunt prinşi, sunt condamnaţi şi intră la închisoare, mai scriu o carte, apoi sunt eliberaţi şi rămân cu averea intactă", au susţinut mai mulţi membri ai Comitetului.
Brăilenii, nemulţumiţi că demnitarii şi-au votat pensii speciale
Şi pensiile au reprezentat un subiect "fierbinte" în şedinţă, mai ales că în sală era şi un reprezentant al Casei Judeţene de Pensii. Pensionarii sunt nemulţumiţi de faptul că în timp ce pensiile lor sunt "îngheţate", deşi preţurile de pe rafturile magazinelor se schimbă de la o zi la alta, alte pensii se "dezgheaţă", făcând referire la pensiile speciale ale demnitarilor. "O altă problemă pe care o supun atenţiei este aplicarea Legii 263/2010. Actualul guvern a adoptat ca această lege să fie aplicată parţial. Este vorba de indexarea cu 5% a pensiilor în anul acesta. Această indexare este una foarte mică, dacă ţinem cont de evoluţia preţurilor. Tot Legea 263 stipulează că se poate indexa şi cu 50% din evoluţia salariului mediu brut din anul precedent. Era o sursă bună de venit pentru pensionari, mai ales că ştim că pentru unii sărăcia este foarte mare. Aş dori, dacă se poate, să acţionăm în această direcţie", a punctat Andrei Novac, preşedintele Uniunii Judeţene Solidaritatea Pensionarilor - Brăila.
Aurelia Şişu, reprezentantul CJP Brăila în cadrul şedinţei de ieri de la Prefectură, a ţinut să aducă lămuriri în ceea ce priveşte indexarea pensiilor. "Daţi-mi voie să-l corectez pe domnul Novac. La momentul de faţă, orice persoană care beneficiază de pensie, indiferent de categorie, are un punctaj mediu anual, în funcţie de perioada în care a lucrat şi ce salariu a avut. An de an se indexează valoarea punctului de pensie. Anul trecut, în 2015, valoarea punctului de pensie a fost de 830,2, iar pentru 2016 este 871,7. Problema este că cei care nu au lucrat şi care primesc lunar 400 lei, au acum punctaje de 0,20. Asta ar însemna că statul plăteşte din bugetul statului diferenţa până la 400 lei. Deci, nu pensiile se indexează, ci valoarea punctului de pensie", a precizat Aurelia Şişu. "Eu m-am referit la faptul că pensiile noastre sunt îngheţate. Bine că s-au dezgheţat la parlamentari...", a replicat Novac.