Brusc si deodata, insa, demnitarii si-au dat mina peste tara si au decis ca e vremea sa dea drumul legii votului uninominal. PSD, UDMR, PNL, PD-L, chiar si PC s-au aratat extrem de deschise dialogului, precizind - nu-i asa? - ca votul uninominal este mai necesar ca niciodata. Deci timp de patru ani s-au facut ca ploua, ba chiar au blocat la mantinela uninominalul, iar acum vin si imbirliga populatia ca fara aceasta lege va fi nasol de tot.
Cum era de asteptat, au aparut si interesele. PSD-ul lui Geoana a precizat ca o sa voteze legea uninominalului, dar a conditionat acest lucru de adoptarea unui alt pargraf: alegerea presedintilor de consilii judetene sa se faca tot prin vot uninominal. E de inteles de ce Geoana trage pe partea asta. PSD are in aproape fiecare judet un om bine infipt in constiinta colectiva a oamenilor, un fel de tatuc de pe vremuri. Lor li se mai zice si baroni locali. Daca alegerile pentru CJ-uri s-ar face in baza votului uninominal, oameni ca Taracila sau Oprisan ar avea mari sanse sa cistige. Miza? In urmatorii 4 ani (2008-2012) vor intra multe miliarde de euro prin vistieriile consiliilor judetene, Romania fiind impinsa de la spate sa faca infrastructura la sate si comune. Asadar, e loc de furat, pardon, de deturnat am vrut sa zic.
Nu stiu cit de buna este varianta adoptata marti de deputati, dar e clar ca este superioara celei de pina acum. Sa vedem ce-o iesi la alegeri, in afara de clasicul balamuc, evident.