Fidele culorilor clubului, brăilencele au învins în Grecia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fidele culorilor clubului, brăilencele au învins în Grecia

Cu toate că joacă pe promisiuni, pentru că salariile nu le-au primit de trei luni, handbalistele brăilene au evoluat cu mare ambiţie pe terenul campioanei Greciei, AC Ormi-Loux, şi, într-un final incandescent, s-au impus cu 22-21.
În jur de 4.000 de spectatori le-au susţinut pe gazde la acest meci, iar acestea au făcut o primă repriză bună, avantajate pe undeva şi de faptul că elevele Alexandrinei Soare au lovit barele porţii adverse de nu mai puţin de şapte ori în această parte a partidei.
AC Ormi-Loux a dictat ritmul întâlnirii în prima repriză şi a condus cu 3-1 în minutul 7, aceeaşi diferenţă de două puncte s-a regăsit pe tabelă după un sfert de oră pentru gazde, 7-5, dar şi în minutul 23, 9-7. Însă după primele 30 de minute, gazdele conduceau la doar o lungime formaţia brăileană.
Jucătoarele de la HC Dunărea au ieşit mai motivate de la cabine, au echilibrat jocul şi, în minutul 40, au trecut în avantaj, 17-16.
Jucătoarea cea mai bună a formaţiei dunărene, Adina Brot, a fost cea care până la urmă a făcut diferenţa în acest meci pentru că ea a fost handbalista care a marcat în momentele importante ale părţii secunde.
AC Ormi-Loux a condus din nou la un gol, 18-17, în minutul 46, după o perioadă în care Dunărea a evoluat în 4 jucătoare pentru că Lazarin şi Moldovan au fost eliminate pentru 2 minute, însă Brot a reuşit să restabilească egalitatea şi să-şi menţină echipa în cursa pentru victorie.
Finalul a fost dramatic, dar foarte bun pentru elevele Alexandrinei Soare, care au reuşit să obţină in extremis victoria şi să devină principalele pretendente la calificarea în turul al patrulea al Cupei EHF.
Returul acestei manşe va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, la ora 11.00 în Sala Polivalentă din Brăila.
"Pentru mine, această victorie reprezintă o bucurie de nedescris, avem handbaliste minunate. Brăila trebuie să facă eforturi să menţină această echipă care în acest moment este ambasadoarea oraşului în Europa. Dunărea a făcut o frumoasă propagandă handbalului brăilean şi nu oriunde, ci pe terenul campioanei Greciei", a declarat Ionel Antihi, fostul preşedinte al grupării brăilene.
Golurile echipei brăilene au fost marcate de Adina Brot 8, Ada Moldovan 7, Liliana Crăciun 2, Irina Lazarin 2, Janina Luca 2, Irina Tomuleanu 1, iar de la gazde principala marcatoare a fost Rugile Niparaviciene, cu 6 reuşite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro