Cind toate iti merg ca pe roate, nu-i asa ca credinta ti se pare superflua? Nu ai nevoie sa crezi ca lucrurile vor merge mai bine cindva, din moment ce merg deja bine. Cum se face ca oamenii cei mai religiosi din Statele Unite - ba chiar si din lume - sint saracii? Cele mai industrializate - citeste bogate - societati sint relativ laice. Sigur ca si acolo religia este o parte importanta din viata multora, ba chiar una centrala pentru unii, dar din punctul de vedere al societatii este periferala. Nietzsche, modernitatea, anomia lui Durkheim, faptul ca individul si societatea nu pot fi analizate in mod asemanator, toate pot fi aduse in discutie ca explicatii, dar nu pot explica intregul fenomen. Tillich, un teolog din anii '50, spunea ca religia implica preocupare, adica ceea ce ii preocupa pe oameni "le determina existenta sau non-existenta". In 1925, Malinowski arata ca oamenii se implica in ritual, magie sau religie atunci cind viitorul le e nesigur, chiar daca ritualul in sine nu e menit sa aiba un scop functional si sa schimbe viitorul. E poate doar pentru linistea lor sufleteasca. Ritualurile, in special cele care implica credinta, sint practicate atunci cind existenta sau non-existenta ne sint puse la incercare, chiar si numai putin.
In societatile moderne, chestiunea nu e numai "voi trai sau nu?" Ce bine era daca lucrurile erau atit de simple! Cine sintem in societate, in cadrul familiei, in propria noastra imagine de sine devine esential pentru ideea noastra de sine. Petrecem tone de timp privindu-ne pe noi insine, prin lentilele media, ale revistelor de moda, prin consum si prin alte procedee de creare a unei identitati burgheze, numai si numai ca sa ne asiguram ca mai sintem inca aici si ca mai insemnam ceva. Pentru cine o facem, e o cu totul alta problema. Teama de a deveni irelevant este obsedanta si se manifesta in moduri diferite. Interventiile chirurgicale pentru a avea un corp “la moda" sau pentru a arata mai tinar sint in continua crestere. O noua moda este si cea a "cosmeticii psihofarmacetiuce", care ii da posibilitatea unei persoane sa fie cel/cea "care si-a dorit sa fie dintotdeauna", chiar daca e iubita cu adevarat pentru cine e ea cu adevarat. La o prima vedere, toate acestea nu par a avea legatura cu credinta. Dar au. In ciuda faptului ca sintem materiali si facuti din carne si oase, nu reusim sa credem nici in propria noastra existenta si in dreptul nostru la ea.
Cea mai simpla forma a lipsei de credinta (dar si cea mai frecventa in societatea moderna) este lipsa de credinta in propria valoare si in motivul pentru care existam. Cei mai saraci din punct de vedere material sint si cei care cred cel mai mult ca viata lor, asa cum e ea, are un sens. Credinta, insa, nu e numai religie. (Iar daca religia chiar e, in esenta, preocuparea pentru existenta sau non-existenta, atunci toti sintem "religiosi"). Din pacate, intre existenta sau non-existenta si bunastare materiala exista o puternica corelatie. Bogatii traiesc mai mult si, cel putin in SUA, primesc ingijiri medicale cu mult superioare atunci cind sint bolnavi. Iar pentru ca existenta sau non-existenta celor mai saraci dintre noi este cu atit mai nesigura cu cit lipsa lor de resurse materiale este mai mare, cu atit si nevoia lor de credinta este mai mare. Cei cu resurse materiale suficiente nu au nevoie sa se roage, sa aiba credinta sau sa faca vreun ritual. Cei care nu sint atenti devin corupti, iar viata li se limiteaza numai la ceea ce pot influenta cu banii sau cu relatiile lor. Dar chiar daca ajung sa creada ca totul li se cuvine, atunci cind existenta le e amenintata in mod serios, tot credinta e cea care ii salveaza.
In societatile moderne, chestiunea nu e numai "voi trai sau nu?" Ce bine era daca lucrurile erau atit de simple! Cine sintem in societate, in cadrul familiei, in propria noastra imagine de sine devine esential pentru ideea noastra de sine. Petrecem tone de timp privindu-ne pe noi insine, prin lentilele media, ale revistelor de moda, prin consum si prin alte procedee de creare a unei identitati burgheze, numai si numai ca sa ne asiguram ca mai sintem inca aici si ca mai insemnam ceva. Pentru cine o facem, e o cu totul alta problema. Teama de a deveni irelevant este obsedanta si se manifesta in moduri diferite. Interventiile chirurgicale pentru a avea un corp “la moda" sau pentru a arata mai tinar sint in continua crestere. O noua moda este si cea a "cosmeticii psihofarmacetiuce", care ii da posibilitatea unei persoane sa fie cel/cea "care si-a dorit sa fie dintotdeauna", chiar daca e iubita cu adevarat pentru cine e ea cu adevarat. La o prima vedere, toate acestea nu par a avea legatura cu credinta. Dar au. In ciuda faptului ca sintem materiali si facuti din carne si oase, nu reusim sa credem nici in propria noastra existenta si in dreptul nostru la ea.
Cea mai simpla forma a lipsei de credinta (dar si cea mai frecventa in societatea moderna) este lipsa de credinta in propria valoare si in motivul pentru care existam. Cei mai saraci din punct de vedere material sint si cei care cred cel mai mult ca viata lor, asa cum e ea, are un sens. Credinta, insa, nu e numai religie. (Iar daca religia chiar e, in esenta, preocuparea pentru existenta sau non-existenta, atunci toti sintem "religiosi"). Din pacate, intre existenta sau non-existenta si bunastare materiala exista o puternica corelatie. Bogatii traiesc mai mult si, cel putin in SUA, primesc ingijiri medicale cu mult superioare atunci cind sint bolnavi. Iar pentru ca existenta sau non-existenta celor mai saraci dintre noi este cu atit mai nesigura cu cit lipsa lor de resurse materiale este mai mare, cu atit si nevoia lor de credinta este mai mare. Cei cu resurse materiale suficiente nu au nevoie sa se roage, sa aiba credinta sau sa faca vreun ritual. Cei care nu sint atenti devin corupti, iar viata li se limiteaza numai la ceea ce pot influenta cu banii sau cu relatiile lor. Dar chiar daca ajung sa creada ca totul li se cuvine, atunci cind existenta le e amenintata in mod serios, tot credinta e cea care ii salveaza.
