Fetite otravite cu pastile pentru epilepsie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fetite otravite cu pastile pentru epilepsie

Doua fetite au ajuns sâmbata în stare grava la spital, dupa ce au înghitit câteva pastile gasite prin casa, crezând ca sunt bomboane. Copilele, una de doi ani si jumatate si cealalta de patru ani, care locuiesc într-o casa amarâta din Centrul vechi al municipiului, fusesera lasate în grija bunicului. În timp ce se jucau prin casa, cele doua surori au dat peste pastilele unui unchi, bolnav de epilepsie. Ele au înghitit cu pofta, dornice de a gusta ceva dulce, însa, la scurt timp, s-au prabusit la pamânt. O vecina le-a gasit pe fetite aproape lesinate, fiind chemata de urgenta salvarea. Fetele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente, unde medicii le-au facut spalaturi gastrice si au reusit sa le stabilizeze. Personalul medical de la UPU a sesizat, la ora 14.10, Politia Municipiului, ca la aceasta unitate medicala au fost transportate doua minore, care au ingerat involuntar medicamente. "Politistii au efectuat cercetari privind conditiile si împrejurarile în care cele doua minore au ingerat medicamente si în cauza a fost întocmit dosar penal", a precizat insp. principal Jenel Sogor, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Braila. Politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale au stabilit ca tatal fetitelor a plecat la munca de dimineata, copilele ramânând cu mama. În jurul orei prânzului, femeia a plecat si i-a lasat pe copii cu tatal ei vitreg, de 59 de ani. Dupa aproximativ jumatate de ora, la domiciliu a venit o cunostinta care le-a gasit pe fete mâncând pastile, în timp ce bunicul lor dormea. Între timp, a sosit si tatal fetitelor, care a aflat ce s-a întâmplat si a anuntat imediat salvarea. Cele doua surori, care prezentau ingestie involuntara medicamentoasa, au fost internate în spital, una la Terapie Intensiva si cealalta la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Braila, sub supravegherea medicilor. Duminica dimineata, fetita cea mare a a iesit din starea critica, fiind transferata de la Terapie Intensiva la Sectia de Pediatrie, alaturi de sora sa.
Cazul a intrat si în atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Braila, care a demarat o ancheta sociala, în functie de rezultate urmând sa se ia masurile legale. "Vom instrumenta cazul si îi vom propune mamei sa fie gazduita împreuna cu fetitele în Centrul Maternal «Alexandra»", ne-a declarat Simona Cimpoae, directorul adjunct al DGASPC Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro