• conform ierarhiei judeţene a mediilor de admitere la liceu, Andra Vlad, absolventă a Şcolii “Ion Creangă”, şi Elena Stochici, absolventă a Liceului “Perpessicius”, sunt cele mai bune eleve din Brăila • ele au avut 10 pe linie, atât la Evaluarea Naţională, cât şi în toţi cei patru ani de gimnaziu • din toamnă, cele două adolescente vor fi colege la “Murgoci”, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză, clasă la care vor fi primele intrate • cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” le-a premiat pe Andra şi Elena pentru rezultatele excelente înregistrate
Brăila are cu ce se mândri! Dintre cei aproximativ 1.700 de absolvenţi de clasa a VIII-a, care au susţinut anul acesta Evaluarea Naţională, două eleve s-au remarcat prin rezultatele excelente. Andra Vlad, absolventă a Şcolii “Ion Creangă”, şi Elena Stochici, absolventă a Liceului “Perpessicius”, au cea mai mare medie de admitere la liceu, după ce au obţinut 10 la primul examen important din viaţa lor şi au avut 10 pe linie în toţi anii de gimnaziu. Dar performanţele lor nu se opresc aici. Ele sunt laureate ale mai multor concursuri şi olimpiade şcolare şi sunt şefe de promoţie la şcolile pe care le-au absolvit. Andra şi Elena s-au cunoscut deja prin intermediul Facebook-ului şi, din toamnă, vor fi colege de clasă la “Murgoci”, unde vor fi primele admise la specializarea matematică-informatică bilingv engleză. Cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” le-a premiat pentru performanţele obţinute.
Andra Vlad: “Şcoala reprezintă cea mai dezvoltată formă de educaţie”
Andra Vlad, absolventă a Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă”, este deţinătoare a titlului de “cea mai bună elevă din Brăila”, alături de Elena. “Mă simt mândră şi în acelaşi timp liniştită faţă de ceilalţi colegi care mai au câteva etape până se vor vedea intraţi la liceu. Simt că munca mea a fost răsplătită şi e şi un sentiment plăcut să ştii că intri într-o vacanţă şi nu mai ai niciun stres”, a recunoscut tânăra.
Andra spune despre ea că este o persoană care iubeşte matematica, limbile străine şi este pasionată de literatură şi de fotografie. Dar nu doar pasiunea pentru matematică şi literatură i-au adus media 10 la Evaluarea Naţională, ci şi efortul susţinut din toţi cei patru ani de gimnaziu. “Rezultatul de la Evaluare nu a fost o surpriză pentru că am muncit mult şi mi-am dorit lucrul acesta. E o muncă de ani de zile. Nu e ceva care să fie doar anul ăsta. În ultimii 2, 3 ani am stat după-amiezi întregi ca să lucrez. Am lucrat modele de subiecte şi fiecare lecţie, fiecare lucru pe care l-am învăţat l-am aplicat pe text”, ne-a mărturisit adolescenta.
Referitor la Evaluarea Naţională, Andra ne-a mărturisit că a avut emoţii, mai ales înaintea afişării rezultatelor, dar aşteptarea a meritat când a văzut nota 10 la română şi matematică. Iar pentru a atinge performanţa, ea s-a pregătit intens atât la şcoală, cât şi în particular. “Rolul meditaţiilor este să lucrezi în plus, să lucrezi modele de subiecte, mai ales în clasa a VIII-a şi să ştii ce se cere de la tine”, crede Andra.
Fire ambiţioasă, care atunci când îşi stabileşte un ţel nu renunţă până când nu-l atinge, Andra şi-a propus să fie şefa de promoţie a Şcolii “I. Creangă”, lucru pe care l-a reuşit, absolvind ciclul gimnazial cu media generală 10.00. Totuşi, aceasta a recunoscut că nu a fost uşor să obţină media maximă la toate materiile, în toţi anii de liceu, mai ales că sunt foarte multe discipline la care trebuie să te pregăteşti, zi de zi. “A fost greu, pentru că e aproape imposibil să fii foarte bun la fiecare materie. Numai eu şi mama ştim cât am stat şi am repetat pentru fiecare test la istorie, la geografie, la fiecare materie şi până la urmă am reuşit. A fost ambiţia mea să am 10”.
La reuşita sa au contribuit şi profesorii care au sprijinit-o de-a lungul anilor. “Vreau să le mulţumesc profesorilor mei. Doamnei profesoare de limba română Carmen Vlad, domnului profesor de matematică Victor Buzea, doamnei diriginte Gabriela Glugă şi tuturor profesorilor din şcoală”, a declarat aceasta.
Fiind un model de reuşită pentru mulţi elevi de vârsta ei, nu am putut să nu o întrebăm pe Andra cât de importantă este şcoala în viaţa tinerilor. “Şcoala, în opinia mea, reprezintă cea mai dezvoltată formă de educaţie, alături de familie. Până la urmă, educaţia ne deosebeşte şi fără ea nu am putea ajunge departe în viaţa. Şcoala reprezintă un factor foarte important în viitorul nostru”, ne-a răspuns tânăra.
Vara aceasta, Andra vrea să se apuce de sport, pentru că îi place să joace badmington cu tatăl ei. De asemenea, îşi doreşte să scrie mai mult, ea având în palmares multe premii la concursuri de literatură, cel mai recent fiind premiul I la Concursul Naţional “Ion Creangă”.
Elena Stochici: “Sunt mândră că mi-am făcut mândri familia şi profesorii”
“Sunt ambiţioasă, optimistă, veselă, încăpăţânată şi tratez lucrurile cu foarte mare seriozitate”. Aşa se descrie Elena Stochici, absolventa Liceului Pedagogic “P. D. Perpessicius” cu media maximă de admitere la liceu, rezultat care se datorează studiului intens din toţi cei patru ani de gimnaziu. “Mi se pare ireal. Nu m-am gândit niciodată că sunt cea mai bună din tot oraşul. Sunt mândră că mi-am făcut mândri familia şi profesorii”, ne-a spus adolescenta.
Elena ne-a mărturisit că nu a avut emoţii la Evaluarea Naţională, ea fiind obişnuită cu atmosfera de la olimpiadele şi concursurile la care a participat de-a lungul anilor, iar rezultatul obţinut nu a venit ca o supriză. “La matematică mă aşteptam să iau 10. La română depinde şi de cine corectează, dar în mare parte mă aşteptam să iau 10 şi la română. A fost foarte grea aşteptarea de la încheierea probelor şi până la rezultate, nici nu puteam să mănânc cum trebuie. M-a sunat cumnata mea să îmi spună rezultatul, pentru că ea a aflat prima, şi nu puteam să cred. Toată lumea m-a felicitat”, ne-a povestit Elena.
Adolescenta ne-a mai spus şi că subiectele de la Evaluarea Naţională i s-au părut uşoare şi că nu a fost niciun exerciţiu care s-o pună vreo secundă în dificultate. Şi nici nu e de mirare că s-a întâmplat aşa, ea fiind o elevă cu 10 pe linie, fiind mereu atentă la ore şi pregătindu-şi temele cu rigurozitate. Iar prin perseverenţa sa a reuşit să încheie gimnaziul cu media generală 10.00.
Elena a recunoscut că a muncit mai mult în perioada examenelor, dar spune că este şi o persoană norocoasă, pentru că asimilează cunoştinţele foarte repede.
“Am muncit, dar nu pot să spun că m-am suprasolicitat. Prind foarte repede, reţin foarte uşor. Eu consider că am învăţat patru ani la rând şi nu a fost nevoie de o acumulare imensă acum la sfârşit. Dar când s-a apropiat examenul, am muncit mai mult”, ne-a mărturisit tânăra. Chiar dacă este o elevă de 10, ea a apelat la meditaţii în particular în ultima lună dinaintea examenului de Evaluare Naţională, iar asta pentru a primi sfaturi şi “din afară” şi pentru a vedea o altă abordare.
Pe lângă munca depusă de ea, rezultatele excelente s-au datorat şi profesorilor săi, cărora a ţinut să le mulţumească. “Mulţumesc domnului profesor de română Ionuţ Eduard Budur, doamnei de matematică Felicia Alexandru şi doamnei diriginte Luminiţa Mocanu”.
Acum că s-a încheiat Evaluarea Naţională, iar la admitere nu va avea niciun fel de emoţii, Elena se va putea dedica activităţilor care îi plac cel mai mult: plimbările cu bicicleta şi cititul, pasiunea pentru lectură fiindu-i insuflată de profesorul de română din gimnaziu. Legat de planurile de viitor, ea ne-a spus că va lăsa timpul să decidă.
Andra şi Elena, colege de clasă la “Murgoci”
Cum sunt cele mai bune eleve din Brăila, nu puteau alege altceva decât cea mai bună specializare din judeţ, respectiv clasa de matematică-informatică bilingv-engleză de la “Murgoci”, specializare care de ani de zile adună cei mai buni elevi din oraş. Din toamnă, Elena şi Andra vor fi colege de clasă, dar ele s-au cunoscut deja prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
“Am ales acest liceu fiindcă îmi place foarte mult matematica şi vreau să încep să lucrez şi la informatică, pentru că nu am lucrat până acum foarte mult. Este domeniul care mă interesează pentru viitorul meu şi îl consider foarte important, iar engleza este limba mea străină favorită”, ne-a declarat Andra.
“Am ales să merg la Murgoci, în principal pentru că la liceul pe care l-am absolvit eu nu există profil mate-info, iar această specializare mi se pare că acoperă cât mai multe domenii şi pot avea un orizont mult mai deschis pe viitor”, ne-a spus Elena.
Cele două fete au emoţii în privinţa tranziţiei de la gimnaziu la liceu, mai ales că păstrează amintiri preţioase din gimnaziu. “Am o amintire recentă şi foarte frumoasă. Este o amintire de la banchet, unde ne-am adunat toţi în jurul unui tort şi eram toţi îmbrăţişaţi şi plânşi că se termină şi a fost foarte emoţionant”, ne-a povestit Andra. “Una dintre cele mai dragi amintiri din gimnaziu este acum, la final. În ultima oră de dirigenţie ne-a făcut doamna un filmuleţ cu poze cu noi din clasa a V-a şi a fost foarte emoţionant”, ne-a spus Elena.
În încheierea întâlnirii noastre, le-am rugat pe cele două fete să le dea un sfat elevilor care vor susţine anul viitor examenul de Evaluare Naţională.
Andra: “E ceva ce nu se obţine într-o zi sau într-o săptămână. Trebuie să munceşti foarte mult timp, ca să obţii un rezultat foarte bun şi trebuie multă seriozitate şi conştiinciozitate. Trebuie să dăm emoţiile la o parte şi să ne amintim că e ceva ce am mai făcut prin simulări, prin teste şi să fim pregătiţi. Nu e ceva ce să ne ia prin surprindere”.
Elena: “Să îşi facă tema. E foarte important să îşi facă tema de la clasă, pentru că îi va ajuta acest lucru. Şi să nu trăiască cu impresia că dacă s-a dat deja un subiect, în anul următor nu se mai dă. Să înveţe tot şi să fie liniştiţi că nu e capătul pământului. O să fie teste şi mai grele”.