ECONOMIC
Festivitate. Topul Firmelor Brăilene, Ediția XXXII – 2025
• managerii și antreprenorii care nu au renunțat niciodată la visul lor, premiați de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din județul Brăila • 458 de firme au primit Distincții de excelență (s-au clasat în primele trei locuri, în ultimii trei ani) şi 289 de firme Trofee de excelenţă (s-au clasat în primele trei locuri, în ultimii cinci ani) • cele mai profitabile companii brăilene sunt în domeniul servicii
Pe 20 noiembrie, Somptuosul „Regal Events Ballroom”, din B-dul Independenței nr. 282, a fost gazda celei de-a XXXII-a ediții a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Brăila, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila – un eveniment de referință care celebrează performanța și poziția de top a companiilor brăilene în mediul de afaceri din România.
La eveniment au fost prezenți manageri și antreprenori care nu au renunțat niciodată la visul lor și care s-au evidențiat în activitate, președintele CCIA Brăila, Ștefan Fusea – care este și vicepreședinte al Camerei de Comerț a României -, primarul Brăilei, Marian Dragomir, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, parlamentari brăileni.
Gala Excelenței în Afaceri reunește, an de an, reprezentanţi de marcă ai mediului de afaceri brăilean, în cadrul evenimentului devenind o tradiție acordarea de premii speciale și aniversare pentru realizări de excepție în diferite domenii de activitate.
Elaborat de CCIA Brăila pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național, realizată de Camera de Comerț și Industrie a României, clasamentul Topului Firmelor din Județul Brăila pentru anul 2024 reunește 3.351 de firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Acestea provin dintr-un total de 9.324 firme care au depus bilanțul contabil pentru exercițiul financiar trecut, din cele 50.896 de societăți comerciale înregistrate în județul Brăila.
Pe primele zece poziţii ale Topului, structurat pe șapte domenii de activitate (Cercetare-Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism), pe 251 grupe conform codului CAEN și cinci categorii de mărime a întreprinderilor, s-au clasat un număr de 1.667 firme brăilene. Organizatorii le mulțumesc sponsorilor și instituțiilor partenere care au susținut activitatea camerei și firmelor participante.
Au fost prezente în somptuoasa sală aproximativ 300 persoane, reprezentând peste 120 firme din toate domeniile de activitate.
În deschidere, Ştefan Fusea, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila le-a mulţumit reprezentanţilor firmelor prezente la eveniment şi care au adus și aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea județului Brăila, invitaţilor care au onorat Gala cu prezenţa.
După ce le-a urat bun venit tuturor participanților la eveniment, președintele CCIA Brăila, Ștefan Fusea a precizat că, în cadrul Galei Topul Firmelor Brăilene se oferă premii conform metodologiei elaborate de camera națională și aplicată unitar de întreg sistemul cameral unitățile economice, în baza rezultatelor raportate pentru anul anterior, și anume anul 2024.
Observațiile președintelui CCIA Brăila
Totodată, în discursul său, președintele CCIA Brăila a prezentat câteva puncte de vedere ale mediului de afaceri și/sau ale unor specialiști în domeniile fiscal și economic:
– salariile trebuie să nu crească mai rapid decât productivitatea, pensiile să nu crească mai rapid decât salariile. Un stat trebuie să aibă acest minim de existenţă, energie şi alimente, încât să-şi satisfacă necesităţile interne şi chiar să exporte;
– e dominaţia politicului asupra fiscalului. De prea puţine ori în guverne se face auzită vocea Ministrului de Finanţe. În orice ţară dezvoltată, ministrul de Finanţe este cel care are drept de veto în Guvern;
– mediul de afaceri trebuie să-şi asume un rol mai activ, să vină cu soluţii, nu doar cu critici;
– pentru trei din zece antreprenori, au crescut datoriile către terți. Asta înseamnă o lipsă de lichiditate în piață, înseamnă că nu-ți mai plătești furnizorii.
O concluzie în analiza Camerei de Comerț este următoarea: antreprenorii români creează valoare, dar se lovesc de reglementări contradictorii, de impredictibilitate fiscală și de o administrație care nu răsplătește performanța, ci dependența. Pentru a evita „cercul vicios al stagnării”, România are nevoie de un nou contract instituțional:
– un stat mai suplu, orientat spre servicii și parteneriat;
– reguli economice previzibile și egale pentru toți;
– cultură a meritului, nu a apropierii de putere.
Pe lângă toate acestea, s-a subliniat faptul că firmele locale continuă să creeze locuri de muncă, să plătească taxe, să investească în tehnologie și să contribuie la stabilitatea socială a comunității. La nivel local, însă, există inițiative reale de colaborare între mediul de afaceri și administrația publică, un exemplu concret de parteneriat care merită consolidat și promovat.
Au fost aduse mulțumiri tuturor celor care fac parte din comunitatea economică locală, oameni care construiesc zi de zi, în tăcere, ceea ce România are cel mai valoros: economia reală.
În cadrul Galei, a luat cuvântul primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, precum și președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac. Aceștia i-au felicitat pe antreprenorii și managerii de top ai Brăilei, reiterând disponibilitatea intituțiilor publice pe care le reprezintă de a colabora cu mediul de afaceri autohton. Totodată, atât primarul Marian Dragomir, cât și președintele CJ, Francisk Chiriac, și-au exprimat dezacordul față de unele măsuri luate de reprezentanții Guvernului României și care lovesc, deopotrivă, în angajații de la stat, dar și în cei de la privat.
AGRICOST-ALDAHRA, cel mai mare exportator din județ
În deschiderea festivității de premiere a firmelor din Topul Județean, CCIA Brăila a acordat trei Premii de Excelență pentru Secțiunea „Cel mai mare exportator din județ” (AGRICOST-ALDAHRA, premiul fiind oferit de președintele CJ Brăila), Secțiunea „Cel mai mare contributor la bugetul de stat” (Flip Technologies, premiu oferit de Violeta Gugulea, șef Administrația Finanțelor Publice Brăila) și
Secțiunea Reconstrucția Brăilei (CELULAR ONE – reabilitarea clădirii de patriomoniu „Casa Zamfirescu”, premiu oferit de primarul Marian Dragomir).
„Sunt onorat să felicit şi să urez succes tuturor firmelor clasate în Top, celor nominalizate la Trofee şi Distincţii de excelenţă, precum şi celor 85 firme brăilene care au reuşit performanţa de a ocupa unul din primele 10 locuri în Topul Naţional al Firmelor organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României”, a declarat preşedintele CCIA Brăila, Ştefan Fusea.
Cele 85 firme amintite mai sus au un număr de 5.109 salariaţi.
A urmat premierea firmelor aflate în Top, în ordine alfabetică, premiile fiind înmânate, pe rând, de către Cristiana Iuliana Anastasia Panaitescu, președinte CECCAR Brăila, Iulian Zamfir, membru în Colegiul de conducere al CCIA Brăila, Daniela Condruz, director ORC de pe lângă Tribunalul Brăila și Ștefan Fusea, președinte CCIA Brăila.
ECONOMIC
Munca „la negru” în construcții. Trei luni de controale și amenzi de 260.000 de lei
• Campania Națională la care au participat inspectorii de muncă brăileni s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie 2026 • au fost vizați angajatori brăileni din domeniul construcțiilor, ITM Brăila aplicând zeci de sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi
Război total muncii nedeclarate („la negru”). Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a efectuat, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2026, acțiuni de control la angajatori care desfășoară activități în domeniul construcțiilor și a aplicat 36 sancțiuni contravenționale dintre care opt amenzi în cuantum de 260.000 de lei.
Controalele fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniile: „Construcții clădiri” (cod CAEN 41), „Lucrări de geniu civil” (cod CAEN 42) și „Lucrări speciale de construcții” (cod CAEN 43).
În domeniul relațiilor de muncă (RM) au fost verificați 18 angajatori brăileni și s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, dintre care șase amenzi în valoare de 249.500 lei (două amenzi în valoare totală de 240.000 lei pentru muncă nedeclarată – șase persoane prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă și patru amenzi în valoare totală de 9.500 lei pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă).
Dintre cele mai frecvente neconformități întâlnite în domeniul relațiilor de muncă menționăm: munca nedeclarată; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; Lipsă certificat medical la angajare.
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost verificați 14 angajatori și s-au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care două amenzi în valoare totală de 10.500 lei.
Dintre cele mai frecvente neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă, identificate de inspectorii de muncă, cu ocazia vizitelor de control în șantierele temporare de construcții, menționăm: neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție în concordanță cu riscurile existente la locul de muncă; neverificarea de către angajatori a modului în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protecție acordat; neasigurarea semnalizării de securitate și/sau sănătate la toate locurile de muncă din incinta șantierului; neîntocmirea evidenței zonelor cu risc ridicat și specific; nedesemnarea și instruirea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor în caz de pericol.
„În scopul verificării modului în care angajatorii respectă cerințele obligatorii în domeniul relațiilor de muncă, dar și cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru crearea unor locuri de muncă sigure și sănătoase în șantierele temporare, acțiunile de control vor continua și în perioada următoare”, a declarat Liviu Arhire, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila.
ECONOMIC
Parteneriat strategic important. România, poarta de intrare în UE pentru Kawasaki
* este vorba despre un memorandum semnat la Tokyo între Transgaz, prin semnătura directorului general, Ion Sterian și Kawasaki Heavy Industries, prin
Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki * companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est
Săptămâna trecută, mai exact pe data de 20 octombrie, la Tokyo, în Japonia, în cadrul Forumului pentru Inovare România – Japonia, SNTGN Transgaz SA și Kawasaki Heavy Industries au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului.
Din partea Transgaz, Memorandumul a fost semnat de brăileanul Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA, iar din partea Kawasaki Heavy Industries de Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki. Memorandumul de Înțelegere a fost semnat în prezența oficialilor guvernamentali din Japonia și România.
Prin semnarea acestui memorandum, companiile stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii energetice conexe și al dezvoltării de proiecte comune România–Japonia.
Mai exact, companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est. Ca primă fază a acestei colaborări, Kawasaki intenționează să înceapă testele demonstrative în România pentru transportul onshore al hidrogenului pur folosind compresorul său de hidrogen centrifugal (KM Comp-H 22).
Această demonstrație va fi prima inițiativă din lume care vizează realizarea transportului pe scară largă de gaze cu hidrogen prin conducte. Demostrația se va desfășura în cadrul proiectului intitulat “România / Proiect demonstrativ de studiu de fezabilitate privind lanțul de aprovizionare cu hidrogen: Compresor centrifugal pentru transportul terestru al hidrogenului gazos”. Proiectul a fost selectat pentru a face parte din programul “Co-creare orientată spre viitor cu Sudul Global” (inclus în bugetul suplimentar pentru anul fiscal 2024 al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia – METI), care vizează sprijinirea reconstrucției Ucrainei și consolidarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est.
Prin intermediul acestui proiect demonstrativ, Kawasaki își va valorifica expertiza acumulată de-a lungul anilor în domeniul compresoarelor centrifuge pentru hidrogen, contribuind astfel la realizarea unui transport terestru eficient al hidrogenului gazos, precizează compania.
„Reducerea costurilor de furnizare a hidrogenului este esențială pentru adoptarea pe scară largă a energiei pe bază de hidrogen la nivel mondial. Ca un mijloc de a realiza acest lucru, așteptările cresc pentru conductele onshore capabile să transporte eficient volume mari de hidrogen. Una dintre provocările cheie pentru realizarea unor astfel de conducte este nevoia de tehnologie care poate comprima în mod eficient volume mari de gaz hidrogen pur la presiuni ridicate într-un spațiu limitat.
Prin acest proiect demonstrativ, Kawasaki își va folosi expertiza în compresoarele de hidrogen centrifuge dezvoltate de-a lungul anilor pentru a ajuta la realizarea unui transport eficient pe gaz pe bază de hidrogen onshore”, transmite grupul japonez. Kawasaki își propune să stabilească transportul pe gaz pe bază de hidrogen la scară largă prin conducte și, prin legarea acestei tehnologii cu gama sa diversă de produse pe bază de hidrogen (turbine, motoare, nave de transport, rezervoare etc.), să construiască un lanț de aprovizionare cu hidrogen, contribuind astfel la realizarea unei lumi neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Potrivit directorului general al Transgaz, colaborarea dintre cele două companii, susținută de guvernele României și Japoniei, este estimată la 21 de milioane de euro, valoare care include echipamentele, tehnologiile și activitățile de cercetare și testare.
„Prin semnarea acestui MoU, atât Transgaz, cât și Kawasaki Heavy Industries își propun să materializeze conceptul Transgaz privind transportul de hidrogen gazos la scară largă prin conducte terestre utilizând compresorul centrifugal de hidrogen al KHI, într-un sistem sigur, în buclă închisă”, a explicat Ion Sterian.























