• Brăila este centrul spiritual mondial al creștinilor de Rit Vechi • membrii comunității își păstrează cu sfințenie tradițiile moștenite de la străbuni
Statorniciți de mai bine de două sute de ani în Piscul Brăilei și păzindu-și neîntinată credința moștenită de la străbuni, rușii pravoslavnici - cea mai numeroasă etnie a acestor ținuturi binecuvântate de Dumnezeu - și-au împodobit sufletele cu răbdare și bunătate, după ce au fost siliți să plece în bejenie și să îndure secole întregi de nedreptate și de suferință. Comunitatea Rușilor Lipoveni de la Brăila a devenit celebră prin cele două ansambluri folclorice, "Tihii Dunai" și "Dunaiskie Rozî", nelipsite de la evenimentele culturale ale Brăilei.
Uniți în jurul Mitropoliei Ortodoxe de Rit Vechi - ctitorie sfințită în urmă cu 10 ani, de Înaltpreasfințitul Mitropolit Leonti - care este și centrul spiritual mondial al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, rușii lipoveni se închină Lui Dumnezeu așa cum o făceau străbunii lor, cei de dinainte de schisma de la 1654, când pacea Rusiei a fost tulburată de reformele patriarhului Nikon.
De două veacuri statorniciți în Piscul Brăilei
Potrivit istoricilor, așezarea rușilor lipoveni la Brăila a avut loc între 1818 și 1830, iar numărul lor avea să crească după noul val de persecuții declanșat în Imperiul Țarist, în anul 1827. Această perioadă coincide cu eliberarea Brăilei de sub stăpânirea turcească (după Războaiele ruso-turce de la 1828-1829). Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca ei să fi venit odată cu primii migranți din sudul Bucovinei și Dobrogea în secolele XVII-XVIII.
Se spune că primul sat lipovenesc ar fi fost întemeiat pe la 1724, în Bucovina românească. La Brăila, au întemeiat satul Piscul.
Dacă aici au fost acceptați fără rezerve, în Rusia, patria lor natală, lipovenii au fost numiți "schismatici" și au fost prigoniți fără milă, secole la rând, de către Biserica Ortodoxă oficială. La începutul secolului al XIX-lea, s-a mers până la distrugerea obiectelor de cult: lipovenilor li s-au ars cărțile, au fost bătuți, întemnițați și uciși pentru credința lor.
În anul 1783, împăratul Iosif al II-lea, despot luminat, a acordat înlesniri credincioșilor pravoslavnici deja stabiliți, precum și celor dornici să se stabilească în părțile Bucovinei (provincie românească aflată, la acea vreme, sub stăpânire habsburgică). Așa se face că multe familii de ruși lipoveni au purces în Bucovina și au întemeiat aici comunități noi. Așa a luat naștere Belaia Krinița ("Fântâna Albă") nume dat de o fântână din vecinătate, din care izvora apă ușor alburie. La Fântâna Albă au întemeiat rușii staroveri o mănăstire, precum și prima lor mitropolie.
Loc de pelerinaj pentru rușii lipoveni de pretutindeni
Rușii lipoveni sosiți la Brăila în urmă cu două secole s-au așezat pe malul Dunării, în imediata apropiere a Cetății Brăilei, întemeind, aici, satul Piscul (denumire provenită din situarea sa într-o zonă mai înaltă - pisc). S-au ocupat cu pescuitul și agricultura, însă au fost și iscusiți meșteșugari, practicând meserii specifice locurilor de obârșie. În anul 1906, satul Pisc număra peste 7.000 de suflete, potrivit ziaristului brăilean Nae Vasilescu. Alți lipoveni s-au stabilit în Comorofca, dar și în zona actualei Mitropolii Ortodoxe de Rit Vechi, de pe Strada Zidari, în Centrul Istoric al Brăilei.
Rușii lipoveni au reușit să-și păstreze limba, tradițiile și obiceiurile neîntinate cu ajutorul preoților care i-au călăuzit, a cărților de cult și icoanelor vechi de secole. Numai în Biserica Mitropoliei Ortodoxe de Rit Vechi sunt peste 70 de icoane de patrimoniu pictate pe lemn.
Comunitatea Rușilor Lipoveni de la Brăila numără peste 3.000 de suflete și este a doua ca mărime din țară, după cea din județul vecin, Tulcea, iar membrii ei își păstrează cu sfințenie tradițiile moștenite de la străbuni. Încăperile gospodăriilor lipovenești au fiecare, la intrare, deasupra fiecărei uși, Sfânta Cruce. La loc de cinste sunt așezate icoanele susținute de un suport de lemn și împodobite cu flori și dantele brodate cu modele vechi, tradiționale. La icoane, se află candela aprinsă la sărbători sau în timpul rugăciunii. Mai trebuie spus că, aflat în preajma icoanelor, lipoveanul se comportă cuviincios, sfielnic și nu face nimic nepotrivit ce ar putea împieta sfințenia relicvelor. La fel se comportă lipovenii în preajma cărților sfinte.
Rușii lipoveni și-au păstrat icoanele vechi de secole și le-au transmis generațiilor. La căsătorie, spre exemplu, tinerii primesc, înainte de toate, câte o icoană.
