* prefectul județului Brăila s-a întâlnit, zilele trecute, cu mai mulți fermieri din județ și cu șeful ANIF pentru a încerca să le dea o mână de ajutor în problema lipsei unei importante resurse atât de necesară, în acest an agricol * potrivit Prefecturii Brăila, o parte din probleme par a se fi rezolvat deja, cel puțin deocamdată
Temeri bine întemeiate pentru acest an agricol, din cauza sistemului de irigații încă neadaptat nevoilor reale din teren. Fermierii din Brăila se plâng că riscă să-și piardă culturile agricole, dacă autoritățile nu iau măsuri urgente pentru asigurarea apei pentru irigații. În acest context, ei au cerut sprijinul prefectului județului Brăila, iar o parte din probleme par a se fi rezolvat, potrivit unei informări transmisă de Prefectura Brăila.
Mai exact, conform sursei citate, prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, a avut, săptămâna trecută, o serie de întâlniri cu mai mulți fermieri locali care îi ceruseră sprijinul în identificarea unor soluții legate de asigurarea apei pentru irigații, în acest an agricol. Alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a aflat și Vasile Turcitu, directorul structurii locale a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). “Prima întâlnire a fost cu fermierii din zona Ianca – Șuțu, membri ai OUAI Terasa Brăilei, însemnând exploatații agricole în suprafață totală de peste 1.500 ha, aceștia solicitând sprijin în asigurarea apei pentru irigații în zonă. În urma discuțiilor s-a stabilit o soluție clară, și anume realizarea, în colaborare ANIF și fermieri, a unei investiții cu scopul suplimentării debitului la Stația de Pompare din zonă. A doua întâlnire a fost cu fermierii din zona Surdila Greci, însemnând exploatații agricole în suprafață de circa 1.000 ha, care, la fel, au ridicat probleme ce țin de viitoarea campanie de irigații. Și în cazul acesta, împreună cu specialiștii ANIF, a fost identificată soluția optimă. Consider că fermierii brăileni trebuie sprijiniți cu soluții clare în activitatea curentă pentru a-și putea iriga culturile, și, de aceea, una dintre prioritățile autorităților o constituie tocmai acest aspect“, a subliniat, prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.
Anul acesta, din cauza lipsei de apă din sol, ANIF a început deja campania de irigat în mai multe județe, chiar încă de la începutul lunii martie, până la această dată fiind irigate culturi de grâu, rapiță, orz și lucernă, după cum a informat Ministerul Agriculturii. Tot MADR mai precizează că introducerea apei pe canalele de aducțiune ce asigură necesarul de apă pentru irigații se realizează pe măsura solicitărilor, concretizate pe bază de comenzi ferme, în urma încheierii contractelor multianuale sau sezoniere. ”MADR, prin structurile teritoriale, încurajează și sprijină toți fermierii să încheie contracte, având ca obiect livrarea apei pentru irigații, pentru a putea asigura astfel un nivel corespunzător de umiditate a solului, care să stimuleze creșterea productivității agricole”, potrivit unui comunicat dat publicității, de către Ministerul Agriculturii. Astfel, pe măsură ce se vor primi noi solicitări de apă de la beneficiarii cu care ANIF are încheiate contracte de irigații sau se vor încheia noi contracte, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare va continua să pună în funcțiune noi aducțiuni. Din solicitările transmise, până la finalul lunii martie, campania va fi extinsă în alte cinci județe.