* fie că e vorba despre rotirea intensivă a culturilor sau despre tehnologii noi de irigații, în agricultura brăileană încep să se întâmple lucruri demne de toată lauda
Pentru fermierii brăileni se prefigurează un an agricol foarte bun, cu recolte impresionate, datorate în primul rând precipitațiilor generoase de astă primăvară și de la începutul verii. Unii agricultori nu se bazează, însă, doar pe condițiile climaterice, încercând să vină cu ceva nou în procesul tehnologic, astfel încât să-și îmbunătățească producția. Dintr-o discuţie cu Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole Brăila, am aflat câteva lucruri foarte interesante. Astfel, fermierul Bogdan Furfurică a semănat, la Traian, floarea soarelui (cultura a doua) imediat după recoltatul grâului. Deja, plantele au ajuns la circa un metru înălţime, capitulele sunt în formare, iar de pe cele 20 de hectare se estimează obţinerea unei producţii de circa 2 tone/hectar. “Așa ceva a făcut și fermierul Dogăreascu, cu doi ani în urmă, în zona Silistraru”, ne-a declarat interlocutorul.
O altă veste bună, am obţinut-o de la Sorin Moise, şeful Oficiului de Finanţare a Investiţiilor Rurale (OFIR) Brăila: “Şi la Tufeşti avem ceva demn de luat în seamă şi extins în judeţ: experimental, pe o solă de 30 de hectare, s-a trecut la irigarea prin picurare a hibrizilor de porumb timpurii H0937 şi P1049. Plantele sunt de doi metri înălţime, iar producţia se estimează la circa 17 tone/hectar, în cultură normală. De subliniat că irigatul prin picurare este nu doar un mod important de gestionare/gospodărire a apei, dar şi unul simplu de utilizare, mai puţin costisitor. Contrazicându-se astfel şi ideea că nu ar asigura destulă apă plantelor, mai ales pe timp de secetă. Câteva calcule, convingătoare: pe un metru liniar, exact la rădăcina plantei, se asigură (fără evapotranspiraţie), 4 picături de apă. Adunate, ele însumează 4 litri/mp/oră, iar cumulat, în decurs de 10 ore, se ajunge la o cantitate suficientă de apă: 40 litri/mp, prin 6 udări”.
La cele spuse mai sus, conducerea Direcției Agricole a adăugat că “în mod asemănător s-a procedat şi de către fermierul Mihai Mitrache. Pe cele 16 hectare cu porumb, pe o solă aflată chiar lângă DN 23 Brăila – Focşani, pe partea dreaptă, şi la mică distanţă de linia de centură. Asta pentru a fi uşor reperată şi, de asemenea, un exemplu pentru alţi fermieri”.