Macabra descoperire a fost făcută sâmbătă, chiar de mama decedatei. Cele două femei locuiau singure într-o casă de pe Strada Matei Basarab, în condiţii mizere. Zăpada era de aproape doi metri în curte, iar în casă gunoiul era adunat în mormane. În loc de geamuri, ferestrele erau acoperite de pături, însă acestea nu au reuşit să le protejeze pe locatare de ger. Dochiţa P. era cunoscută de apropiaţi ca având afecţiuni psihice, însă refuza să fie consultată de un medic de specialitate ori să se înscrie la un medic de familie. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. "Femeia avea degetele de la picioare degerate. L-am raportat ca pe un caz de refrigerare, al patrulea din această iarnă", ne-a precizat dr. Gina Ilie, şeful SML Brăila.