* polițiștii au pus în executare un mandat de 3 ani și 8 luni închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, emis pe numele unei femei de 40 de ani, din comuna Chiscani
Femeie condamnată pentru trafic de minori, depistată de polițiști și încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
La data de 24 aprilie, polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Pe raza municipiului, polițiștii au depistat o femeie, în vârstă de 40 de ani, din comuna Chiscani, pe numele căreia Tribunalul Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. ”Aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. Femeia a fost încarcerată în penitenciar”, au transmis polițiștii.