O femeie din satul Perişoru a ajuns în Panitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Poliţiştii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru brăileanca de 47 de ani. Aceasta a fost condamnată la închisoare de judecătorii buzoieni, pentru infracţiuni de furt.
În ziua de 22 aprilie, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca au depistat-o pe Marcela C. (47 de ani), din satul Perişoru. La data de 21 aprilie 2015, femeia a fost condamnată de către Judecătoria Pogoanele, judeţul Buzau, la executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Ea a fost acum încarcerată în penitenciar.