La 21 martie, ora 14.00, poliţişti de la Însurăţei au fost sesizaţi de o localnică de 38 de ani, din Ciocile, cu privire la faptul că în ziua de 16 martie a fost victima unui accident. Femeia a spus că a fost lovită de o căruţă, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a DJ 211 C, pe raza comunei. În urma evenimentului, victima a suferit vătămări corporale grave, pentru care a fost transportată la Spitalul Judeţean Brăila. Cercetările poliţiştilor au stabilit că pe 16 martie, la ora 17.30, un bărbat de 34 de ani, din aceeaşi comună, conducea o căruţă pe raza localităţii. Acesta a pătruns pe sensul opus de mers şi a accidentat-o pe femeie. "În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.