• ieri dimineaţă, o brăileancă de 45 de ani a încercat să treacă strada, în Barieră, însă a ajuns la spital • potrivit poliţiştilor, semaforul arăta roşu pentru pietoni când brăileanca traversa, ea fiind surprinsă de un autoturism
Neatenţia unei brăilence a dus la producerea unui accident, în zona Barieră. Ieri dimineaţă, femeia în vârstă de 45 de ani s-a angajat în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, numai că nu a fost atentă la culoarea semaforului. Potrivit poliţiştilor, semaforul arăta roşu pentru pietoni. Brăileanca a fost suprinsă de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, care circula regulamentar pe Calea Călăraşilor. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.