• victima se ducea să-şi ia copilul de la şcoală, în momentul în care a fost atacată şi înjunghiată de individ • după incident, agresorul a fugit • poliţiştii cunosc identitatea acestuia şi acţionează pentru prinderea lui
Scenă sângeroasă petrecută ziua, în amiaza mare, în zona Plantelor. Ieri, în jurul orei 11:28, o femeie în vârstă de 40 de ani a fost înjunghiată în intersecţia Bulevardului Dorobanţilor cu Calea Galaţi de către un bărbat. Incidentul a fost semnalat prin 112, însă agresorul a reuşit să fugă până la sosirea poliţiştilor. La faţa locului a venit şi o ambulanţă care a preluat victima şi a transportat-o la spital pentru investigaţii medicale.
Poliţiştii cunosc identitatea autorului agresiunii, fiind vorba despre un brăilean în vârstă de 47 de ani. O primă versiune a celor întâmplate ne-a fost oferită de apropiaţii victimei. Potrivit lor, individul ar fi cunoscut-o pe femeie la locul de muncă şi s-ar fi îndrăgostit de ea. În ultimele două luni, agresorul i-ar fi trimis mesaje pe telefon şi pe reţeaua de socializare, însă femeia a ales să îl blocheze, astfel încât să nu o mai poată contacta. Ieri, când aceasta a plecat spre şcoală pentru a-şi lua copilul, fostul coleg de muncă ar fi aşteptat-o în apropiere de casă şi ar fi înjunghiat-o.
Cei care vor stabili concret ce s-a întâmplat, de fapt, sunt poliţiştii. Momentan, ancheta este în desfăşurare. Până la ora închiderii ediţiei, agresorul femeii nu fusese prins de oamenii legii.