Felicitari, Romania, pentru a fi devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. O meriti din plin! Nici nu pot sa imi imaginez increngatura de sentimente pe care trebuie ca le incerci dupa o istorie atit de lunga si de grea. Poate ca Jose Barroso a surprins cel mai bine momentul cu urarea sa: "Bine ati venit acasa!" Cuvintele lui m-au facut sa-mi dea lacrimile, desi am fost binecuvintata cu o existenta traita in America, in libertate si abundenta, o existenta care face dificila, daca nu imposibila, incercarea mea de a intelege ce inseamna cu adevarat acest moment pentru romani. Cu toate acestea, eu cred ca prea multa libertate si abundenta poate sa ii inmoaie pe oameni si am un respect deosebit pentru aceia care s-au construit pe sine prin incercari si greutati. Romania si-a cladit un caracter national puternic, un amestec de suferinta si pasiune, de supravietuire si viziune. Acum e momentul perfect pentru a-si lua locul printre puterile lumii. Cu populatia, istoria, pasiunea oamenilor, cu resursele si cu mindria sa, Romania imi da certitudinea ca in scurt timp va fi unul dintre liderii Uniunii Europene.
Asadar, 2007 este un an mare! Am privit festivitatile pe Internet, si ne-au miscat bucuria si emotiile incercate de cei prezenti acolo in persoana. Am auzit despre ofiterii vamali care si-au parasit posturile exact la miezul noptii si despre romanii care au trecut granita pentru prima data in viata chiar si numai ca sa bea o bere in Ungaria. Imaginea in sine este extrem de puternica si de emotionanta. Sigur ca pentru mine, ca antropolog fascinat de ideea unitatii tuturor oamenilor in jurul unei viziuni sau vis comun, exprimate in moduri pline de speranta, precum trecerea granitei pentru prima data si bautul unei beri intr-o alta tara, impactul este si mai puternic. Dar poate ca e din cauza ca sint maritata cu un roman si i-am vazut nelinistea departarii de tara in aceste vremuri schimbatoare de istorie, lacrimile de dor pentru pamintul natal, dragostea si respectul pentru poporul si cultura din care vine, visul de a se intoarce in tara si de a fi parte din viitorul Romaniei.
In copilarie, nu am dat prea mare importanta faptului ca sint americanca. Ca toti copiii, am crezut ca toata lumea traieste o viata exact ca a mea. Crescind, am inceput sa inteleg ca am fost norocoasa pentru ca m-am nascut in America. Un rol important in acesta perceptie l-au constituit nationalismul puternic si propaganda despre libertate, dar faptul ca, de bine de rau, sintem poporul cu viata materiala cea mai comfortabila - iar cind nu te intereseaza filosofia, stomacul si culcusul iti devin ratiunea de a exista - a jucat si el un rol determinant. Sotul meu imi povesteste ca s-a intrebat de multe ori, stind la coada la piine sau tremurind de frig, iarna, intr-un apartament de bloc, cum de a avut atita ghinion sa se nasca intr-un asemenea loc, in asemenea timpuri. Vazindu-i sperantele pentru tara sa dind roade, dar si loialitatea si dedicatia neintrerupta ma umplu de bucurie. Si imi doresc, cu putina invidie, sa fi fost ceva atit de pur in care sa pot crede si eu.
Dar cum tara mea nu este intr-un moment istoric care sa ma umple de sperante, am sa sarbatoresc cu voi. Va doresc bucurie, prosperitate, sperante reinnoite si incredere. De o mie de ori La multi ani!
Asadar, 2007 este un an mare! Am privit festivitatile pe Internet, si ne-au miscat bucuria si emotiile incercate de cei prezenti acolo in persoana. Am auzit despre ofiterii vamali care si-au parasit posturile exact la miezul noptii si despre romanii care au trecut granita pentru prima data in viata chiar si numai ca sa bea o bere in Ungaria. Imaginea in sine este extrem de puternica si de emotionanta. Sigur ca pentru mine, ca antropolog fascinat de ideea unitatii tuturor oamenilor in jurul unei viziuni sau vis comun, exprimate in moduri pline de speranta, precum trecerea granitei pentru prima data si bautul unei beri intr-o alta tara, impactul este si mai puternic. Dar poate ca e din cauza ca sint maritata cu un roman si i-am vazut nelinistea departarii de tara in aceste vremuri schimbatoare de istorie, lacrimile de dor pentru pamintul natal, dragostea si respectul pentru poporul si cultura din care vine, visul de a se intoarce in tara si de a fi parte din viitorul Romaniei.
In copilarie, nu am dat prea mare importanta faptului ca sint americanca. Ca toti copiii, am crezut ca toata lumea traieste o viata exact ca a mea. Crescind, am inceput sa inteleg ca am fost norocoasa pentru ca m-am nascut in America. Un rol important in acesta perceptie l-au constituit nationalismul puternic si propaganda despre libertate, dar faptul ca, de bine de rau, sintem poporul cu viata materiala cea mai comfortabila - iar cind nu te intereseaza filosofia, stomacul si culcusul iti devin ratiunea de a exista - a jucat si el un rol determinant. Sotul meu imi povesteste ca s-a intrebat de multe ori, stind la coada la piine sau tremurind de frig, iarna, intr-un apartament de bloc, cum de a avut atita ghinion sa se nasca intr-un asemenea loc, in asemenea timpuri. Vazindu-i sperantele pentru tara sa dind roade, dar si loialitatea si dedicatia neintrerupta ma umplu de bucurie. Si imi doresc, cu putina invidie, sa fi fost ceva atit de pur in care sa pot crede si eu.
Dar cum tara mea nu este intr-un moment istoric care sa ma umple de sperante, am sa sarbatoresc cu voi. Va doresc bucurie, prosperitate, sperante reinnoite si incredere. De o mie de ori La multi ani!
