Mergi la conţinutul principal

FC Urleasca a făcut încă un pas spre titlul de campioană judeţeană

Tricolorul Lanurile defilează în Seria a II-a • Viitorul Cireşu, ţinută în şah pe teren propriu de Voinţa Găiseanca • revelaţia sezonului de primăvară, Voinţa Făurei Sat a urcat pe podium

 

Pe măsură ce se apropie finalul sezonului regulat, meciurile din Liga a V-a sunt din ce în ce mai spectaculoase, cu formaţiile de pe podium în prim plan dar şi cu destule surprize în toate seriile. Meciul Victoria 2 Traian - Dinamo Măxineni nu s-a ridicat, totuşi, la nivelul unui derby, fiind doar un galop de sănătate al echipei gazdă. Formaţia patronată de Adrian Spătaru, FC Urleasca, a câştigat la scor, fără să forţeze, în depasarea de la Speranţa Măxineni şi are în continuare 7 puncte avans în faţa ocupantei locului al doilea, Victoria 2 Traian. Tricolorul Lanurile defilează în Seria a II-a, chiar dacă echipa coordonată de Iulian Bibicu a fost condusă la pauză cu 1-0 de Şoimii Unirea. În repriza a doua, însă, a înscris de două ori, prin Văsii şi Bertescu şi şi-a consolidat prima poziţie în clasament. Derby-ul Seriei a III-a, Viitorul Cireşu - Voinţa Găiseanca, s-a încheiat la egalitate, 3-3, după ce la pauză echipa vizitatoare a condus cu 3-1. În urma acestui rezultat, Viitorul Cireşu îşi păstrează avantajul de 6 puncte faţă de a doua clasată, Voinţa Găioseanca. Voinţa Făurei Sat, a avut o revenire spectaculoasă în repriza a doua şi a câştigat cu 3-2 disputa cu AS Jirlău. Voinţa Plopu a continuat seria partidelor slabe, a pierdut cu 3-2 la Avântul Mircea Vodă şi a căzut de pe podium.

Ordinea primelor clasate: Seria I: 1 FC Urleasca, 53 puncte, 2 Victoria 2 Traian, 46 puncte, 3 Dinamo Măxineni, 43 puncte; Seria a II-a: Tricolorul Lanurile, 49 puncte, 2 Voinţa Bărăganul, 37 puncte, 3 Dunărea Gropeni, 32 puncte; Seria a III-a: Viitorul Cireşu, 48 puncte, 2 Voinţa Găiseanca, 42 puncte (golaveraj: 80-22), 3 Voinţa Făurei Sat, 42 puncte (69-51).

 

Rezultatele şi marcatorii din Liga a V-a:

Seria I:

Victoria 2 Traian - Dinamo Măxineni 5-0

Veber (min. 13), Neagu (min. 30), Minea (min. 33), Ciocan (min. 55, 86)

Dinamo Salcia Tudor - Siretul Vădeni 3-3

Toader (min. 14), Tănase (min. 23, 75) / Stan (min. 27), Nedelcu (min. 29), Crăciun (min. 88).

Speranţa Măxineni - FC Urleasca 2-4

Dumitru (min. 4), Miclea (min. 82) / Ciobăniţă (min. 6), Popescu (min. 10), Crăciun (min. 17), Lupaşcu (min. 69)

Romgal Romanu - Înfrăţirea Gemenele 1-0

Surdu (min. 28)

Spicul Râmnicelu - Voinţa Racoviţa 4-0

Buhai (min. 11), Jantea (min. 33), Pănuţă (min. 50), Nadoleanu (min. 78)

Olimpia Cazasu - Unirea Grădiştea 3-0

Luchian (min. 53, 55, 89)

 

Seria a II-a:

Şoimii Unirea - Tricolorul Lanurile 1-2

Răstoacă (min. 18) / Văsii (min. 55), Bertescu (min. 61)

Comagrim Dudeşti - FC Tufeşti 3-4

Guşar (min. 38, 60), Chijer (min. 90) / Badiu (min. 16, 18), Cristea (min. 31), Popîrţac (min. 33)

Spicul Zăvoaia - Dacia Berteşti 0-3

Duţă (min. 40, 82), Stoian (min. 50)

Dunărea Gropeni - Voinţa Bărăganul 1-2

Daniliuc (min. 18) / Dimache (min. 7), Gheorghe (min. 31)

Tractorul Viziru - Stanriz Stăncuţa 1-1

Stoican (min. 13) / Cristea (min. 90)

 

Seria a III-a:

Avântul Mircea Vodă - Voinţa Plopu 3-2

Albu (min. 5), Năstase (min. 77), Vizireanu (min. 89)  / Tansan (min. 34), Rusu (min. 74)

Viitorul Cireşu - Voinţa Găiseanca 3-3

M. Popa (min. 34, 75), Florea (min. 80) / Barbu (min. 12), Vlăducă (min. 25, 35)

Viitorul 2 Ianca - Victoria Deduleşti 2-0

Sterpu (min. 70), Bratosin (min. 74)

AS Ulmu - AS Bordei Verde 6-2

Balaban (min. 30, 47, 76), Ifrim (min. 78), Condruţ (min. 83), Frăţică (min. 86) / Vlaicu (min. 49), Miclaru min. (73)

Voinţa Făurei Sat - AS Jirlău 3-2

Dumitru (min. 55, 58), Văceanu (min. 70) / Cloşcă (min. 2), Barbu (min. 44)

Pescăruşul Drogu - Viitorul Galbenu 3-0 omologat

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro