• echipa finanţată de Adrian Spătaru se îndreaptă cu paşi siguri spre Liga a IV-a • semieşec pentru Tricolorul Lanurile la Stăncuţa • Viitorul 2 Ianca şi Viitorul Cireşu domină campionatul în Seria a III-a
Meciul rundei a 12-a a avut loc la Traian între FC Urleasca şi Victoria 2 Traian. Formaţia care deţine fotoliul de lideră, FC Urleasca, în componenţa căreia s-au regăsit doi jucători cu experienţa Ligii a II-a, Emanuel Moldoveanu şi Cristian Pascu, dar şi fotbalişti experimentaţi din fotbalul judeţean precum Valentin Baciu, Adrian Spătaru, Nicuşor Jugănaru, a defilat în teren până în minutul 63, iar tabela de marcaj reliefa acest lucru pentru că echipa gazdă conducea în acel moment cu 5-0. Adrian Spătaru, căpitanul şi finanţatorul acestei formaţii şi Marius Anghel au realizat câte o “dublă” fiecare, iar cel de-al cincilea gol a fost semnat de Popescu. Pe fondul relaxării formaţiei gazdă, oaspeţii au marcat de patru ori însă niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei în acest joc. “Obiectivul nostru în acest campionat este acela de a promova, de pe primul loc, în Liga a IV-a şi eu consider că în acest moment suntem în grafic. Sper ca autorităţile locale să ne termine baza sportivă de la Urleasca, pentru că proiectul pe care ni l-am propus noi şi pe care îl derulăm în acest moment are drept finalitate accederea în Liga a III-a”, a declarat imediat după acest joc Adrian Spătaru.
Tricolorul Lanurile nu şi-a regăsit cadenţa nici în această rundă, formaţia coordonată de Iulian Bibicu a obţinut doar o remiză la Stăncuţa. În Seria a III-a şefia clasamentului a fost preluată de Viitorul 2 Ianca, iar pe locul al doilea se află Viitorul Cireşu, ambele formaţii au însă acelaşi număr de puncte, 28, ordinea fiind stabilită după criteriul golaverajului.
După etapa a 12-a clasamentul se prezintă astfel:
Seria I: 1 FC Urleasca 32 puncte, 2 Dinamo Măxineni 28 puncte, 3 Siretul Vădeni 23 puncte.
Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 31 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 26 puncte, 3 Dunărea Gropeni 25 puncte.
Seria a III-a: 1 Viitorul 2 Ianca 28 puncte (golaveraj: 45-24), 2 Viitorul Cireşu 28 puncte (30-14), 3 Voinţa Găiseanca 26 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 12-a:
Seria I:
Unirea Grădiştea - Dinamo Măxineni 3-1 (1-1)
F. Mocanu (min. 3, 68), Ursea (min. 90) / Crăciun (min. 19)
Voinţa Racoviţa - Siretul Vădeni 3-2 (1-1)
Jalbă (min. 26, 70), Paraschiv (min. 65) / Nedelcu (min. 45), Stan (min. 52)
Înfrăţirea Gemenele - Dinamo Salcia Tudor 4-3 (3-2)
Ioan (min. 13), Bratu (min. 16), Tudorache (min. 41, 68) / Toader (min. 10), Sano (min. 43, 47)
FC Urleasca - Victoria 2 Traian 5-4 (4-0)
Spătaru (min. 22, 36), Anghel (min. 25, 63), Popescu (min. 39) / Veber (min. 71, 90), Muşat (min. 74, 79)
Olimpia Cazasu - Spicul Râmnicelu 1-4 (1-0)
Câşu (min. 15) / Burluşteanu (min. 64), Jantea (min. 77), Mareş (min. 80, 90)
Speranţa Măxineni - Romgal Romanu 2-2 (0-1)
Lădaru (min. 54, 68) / Furieşu (min. 25), Stan (min. 73)
Seria a II-a:
Dacia Berteşti - Tricolorul Lanurile 3-3 (0-1)
Duţă (min. 50), Micu (min. 64), Staicu (min. 90) / Văsii (min. 24, 80), Moisescu (min. 59)
Voinţa Bărăganul - Şoimii Unirea 1-2 (0-0)
Şerban (min. 820 / Jinga (min. 47), Drăgan (min. 83)
Tractorul Viziru - Comagrim Dudeşti 3-0 (1-0)
Matei (min. 5), Gheorghe (min. 68), Feraru (min. 75)
Dunărea Gropeni - Spicul Zăvoaia 2-2 (1-1)
Hărăniţă (min. 31), Burghelea (min. 36) / Turcu (min. 37, 78)
Stanriz Stăncuţa - FC Tufeşti 1-3 (0-1)
Piroşcă (min. 79) / Spânu (min. 20, 80), Fluturaş (min. 66)
Seria a III-a:
Viitorul Galbenu - Voinţa Plopu 2-4 (1-2)
Baciu (min. 36, 78) / Iliescu (min. 15, 29), Jalbă (min. 50), Dinu (min. 83)
AS Jirlău - Voinţa Găiseanca 0-0
AS Bordei Verde - Viitorul Cireşu 3-7 (2-2)
Moise (min. 7, 85), Vlaicu (min. 38) / A. Popa (min. 29, 73), M. Popa (min. 37), Florea (min. 47), Mocanu (min. 69), Liţoiu (min. 78), Turcu (min. 90)
Victoria Deduleşti - Avântul Mircea Vodă 3-2 (1-0)
Buzea (min. 35), Creţu (min. 83), Ichimescu (min. 90) / Fuior (min. 55), Panfil (min. 72)
Pescăruşul Drogu - Voinţa Făurei Sat 1-1 (0-1)
Coman (min. 76) / Văceanu (min. 1)
Viitorul 2 Ianca - AS Ulmu 3-0 (3-0)
Sterpu (min. 1, 23), Şontică (min. 41)