Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Fanus Neagu si "fericirea nepermisa oamenilor mari"

Critica literara si-a incordat atentia pe povestirile, nuvelele si romanele lui Fanus Neagu, i-a analizat teatrul si publicistica, iar literatura pentru copii a ramas fie ignorata, fie privita cu prejudecati. Scrise la finalul primului deceniu de activitate, intr-un moment de glorie literara, receptarea povestirilor din volumul "Caii albi din orasul Bucuresti" a fost umbrita de celebrul volum de nuvele "Vara buimaca", publicat in acelasi an, 1967, precum si de furia aparitiei capodoperei "Ingerul a strigat”. “Caii albi din orasul Bucuresti” a trecut ca si neobservat, fiind, din pacate considerat iarba marunta la umbra marilor copaci.
Inca de la inceput se cuvine sa precizam ca aceste povestiri pentru copii nu sint firimituri de la marele festin epic din "Ingerul a strigat" si nici nu repeta in alt cod epic teme din "Vara buimaca". Cele opt povestiri par sa epuizeze un fond ludic natural al autorului. Povestirile par iesite din odihna spiritului, sint scrise din nevoia de joc simplu si pur. Dupa ce plonjase la adinc si calatorise la capatul suferintei, in nuvele si in romanul in curs de tiparire, la care lucra de sase ani, povestirile acestea par scrise usor, dintr-o singura respiratie a condeiului, simplu, fara chinuri, fara podoabe, fara mari batalii pentru ritmul interior, fara delimitari polemice.
Citiva ani mai tarziu, in 1971, autorul a adaugat povestirile pentru copii cuprinsului primei mari antologii "In vapaia lunii" (colectia b.p.t.) si a mentinut formula aceasta in toate cele citeva editii ale cartii. Ce sa insemne acest gest daca nu dorinta autorului de a da un sens mai profund acestor mici povestiri pentru copii si de a gindi altfel rostul acestei carti in ansamblul operei sale?
Nu sint chiar multi scriitorii romani care au dat semn ca au avut copilarie!... Eminescu, Creanga, Sadoveanu, Blaga, Marin Preda, Sorescu. Paradoxal seria e mult mai mica decit se crede. Ceilalti, fie mari clasici, fie doar buni scriitori se nasc parca din spuma marii, ca odinioara zeita, sau tisnesc direct din capul lui Zeus... Fanus Neagu face parte din seria scriitorilor romani care se nasc natural, din copilaria lor.

Traieste basmul sau e trait de basm

Atit in povestirile si nuvelele de tinerete, cit si in romane, sint multe personaje prinse in focul adolescentei, doar iesite din nimfa copilariei. Traiesc primele crize ale iubirii, sint viforosi, sint ai patimii sau ai revoltei, dezvolta "constiinta buimaca" sau impacati cu sine si cu lumea, adesea sint melancolici sau singuratici. Dar din perspectiva virstelor, Banica, personajul principal al povestirilor din "Caii albi..." e copilul unic si irepetabil al unui univers literar. Si asa cum e normal, el locuieste in Paradis. Nebagat in seama de naratologi, neobservat de fanusieni, cu acces limitat la semenii de-o virsta si de-o fire, Banica este de fapt, un copil cu sufletul marin, care traieste exilat pe uscat si i-ar fi drag sa zboare. El e un mic zeu al cimpiei. Prin joc ia act de puterea sa nebanuita - imaginatia. Loveste cu berbecul fictiunii portile realului, iar acestea sar din incuietori, se desfac parca ar fi atinse de iarba fiarelor. Banica e singurul personaj al acestor povestiri. E in centrul lumii. Totul incepe si se incheie cu el. Traieste basmul sau e trait de basm. E un joc frumos si curat, trait simplu, cu ochii deschisi, uimiti si infrigurati de vraja. E un joc cu elementele, cu apa, cu focul, cu pamintul, cu aerul. Lumea lui Banica e o lume nefixata in istorie, ci in mit. O cimpie, o casa, un riu, un pod, o livada, o iarna, o vara, sint in aceste povestiri simboluri ale eternitatii. Aceasta lume mica, numai a lui, rezuma universul prozei lui Fanus Neagu: riul si Dunarea, caii si luntrele, ninsorile si iernile din "Frumosii nebuni...", vara si buimaceala ei. Reperele esentiale: satul, cimpia, casa bunicilor, livada, podul, iarba. Baiatul comunica simplu cu viscolul, cu greierii, cu porumbeii, cu ratele salbatice. Soarele si luna si-l disputa. Banica e aici chiar buricul pamintului. Ceilalti sint in preajma lui, ca mici supusi intr-un teritoriu imaginar; aici e unicul lui regat de cimpie. Peste acest regat timpul se roteste cit de repede vrea Banica. El, numai el are si aceasta putere, de a grabi sau de a incetini timpul.
O vara, o toamna, o iarna, un An Nou, o primavara si iar o vara. Acesta este anul mitic trait de Banica. O liniste si o fericire paradisiaca pun stapinire pe firea copilului. Pentru el nu exista Bine sau Rau, e in afara categoriilor morale. Nu stie nici ce e uritul, nici ce e frumosul. Pentru el exista doar bucuria de a fi.
Basmul e trait cu ochii deschisi. Lumea e cunoscuta fara fior, fara neliniste, fara tulburare. Doar bucurie. Lumea e vazuta prin ochii unui copil, e gustata cu cerul gurii lui. Puritatea retinei cu care e privita lumea, starea genuina a simturilor cu care Banica se aventureaza in cunoasterea lumii il fac unul din cele mai complexe personaje din literatura romana pentru copii.
Povestirea devine poveste, e traita simplu, fara mirari, fara neintelegeri. Alunecarile din real in fabulos si revenirile din fabulos spre real se fac simplu, ca si cum ai pasi din lumina in umbra si din umbra inapoi in lumina, fara teama, fara mirare. E recunoscut faptul ca povestirea “Descoperind riul”, publicata in revista "Gazeta literara" in 1964 si inclusa mai intii in volumul "Cantonul parasit" este o capodopera, una din cele mai frumoase povestiri pentru copii scrise in romaneste. "Descoperind riul" trebuie citita in paralel cu alta capodopera a prozei lui Fanus Neagu, "Dincolo de nisipuri". Cele doua povestiri evoca doua aventuri, una, in susul apei spre izvoare, alta, la valea apei, descoperindu-i miracolele din cimpie, una sub semnul lunii, alta, sub semnul soarelui de vara.
Plutirea la valea riului, in albie - probabil albia in care fusese cindva leganat de bunica Paraschiva - pe sub pod, pentru Banica valoreaza cit o calatorie initiatica. Aventura lui Susteru, calare, in sus, spre izvoarele riului secat, pe linga malul pirjolit de seceta sau prin albia "ca o dira de creta” devine de asemenea o aventura arhetipala. Susteru si Banica, la virste diferite, traiesc pina la capat chemarea iluziei, vraja ei unica. Sint singuri si purtati de valul apei sau de iluzia ei, descopera lumi pe care nu le banuiesc. Banica, inocent, comunica cu elementele. Susteru singur, parasit, nu mai comunica cu nimeni. In final, amindoi ramin singuri in aventura lor. Sau, daca e sa dam sugestie virstelor, Banica este o ipostaza a lui Susteru copil. Numai un copil ca Banica, traind in miezul cimpiei o astfel de copilarie, ar putea fi in stare, la maturitate, sa plece, ca Susteru, in cautarea apei. In calatoria sa miraculoasa Banica incearca sa discute cu o ratusca. Scena aminteste de dialogul micului print al lui Saint Exupery cu vulpea sau dialogul lui Nils Holgersson cu gisca cea batrina Akka, din celebrul roman al Selmei Lagerlöf. E aici, altfel evocata "copilaria copilului universal". Micul print valah de pe malul Buzaului e primul "zeu al ploii" din proza lui Fanus Neagu. Putine personaje au avut mai multa putere decit Banica in intreaga opera a lui Fanus Neagu deoarece puterea lui vine din dorinta de a stapini realul prin imaginatie.
Banica nu numai ca asculta, ci si construieste povesti. El ciobeste usor crusta fragila a realului si da micilor intimplari, banale si firesti pentru cei maturi, aura de miracol. Prin voluptatea aceasta de a locui in miezul povestii si de a provoca fenomenele, de a supune realul, el e din stirpea rara a personajelor lui Creanga, Andersen, Lewis Carroll sau Saint Exupery. In povestirile pentru copii din "Caii albi..." nu vom gasi nostalgia din "Amintirile..." lui Creanga, nu vom gasi dorul de Ithaca. Nu Creanga, paternul romanesc al evocarii copilariei, pare sa fie modelul acestor povestiri. De modelul Ionel Teodoreanu nici macar nu poate fi vorba, desi fraza insiropata si pletora metaforica din "La Medeleni" pot sugera la prima vedere, o anumita filiatie. Cel mai adevarat este, dupa opinia noastra, un cod eminescian de lectura.
Dintre toti scriitorii romani numai la Eminescu intilnim aceasta locuire poetica in miezul realului, ignorindu-i legile aspre si impunind legile tot atit de aspre ale fictiunii. Banica aude miraculos "cum creste iarba" sau poate sa spuna, ca "baietul" de odinioara: "un rai din basme vad printre pleoape". Daca ar fi sa operam putina cronologie, Banica este, dintre toate personajele lui Fanus Neagu, primul alter-ego al autorului. El e, intr-un fel, prima ipostaza a povestitorului, a creatorului, face incursiuni in real, e mereu "cu simturile la pinda", mintea ii fosneste de povesti pe care le vrea traite. Si Cernat din "Cantonul parasit" si Fulga, invatatorul din "Ingerul a strigat" si Raminsky din "Frumosii nebuni..." sint ipostaze si instante ale naratorului. Dar la inceput a fost Banica.




Categorie articol: 

Din cauza unor probleme ce țin de platforma Facebook, secțiunea “Comentarii” de pe platforma noastră online nu este, pentru moment, funcțională. Ne cerem scuze pentru acest incovenient și sperăm că situața va fi rezolvată cât mai curând.

Va puteți exprima opiniile, în continuare, pe pagina Facebook a cotidianului nostru,

https://www.facebook.com/Obiectiv.VoceaBrailei

Like / Share

Comentarii