Mergi la conţinutul principal

Fanus Neagu, omagiat de scoala care ii poarta numele

Scriitorul brailean Fanus Neagu a fost omagiat, vineri, de scoala care ii poarta numele. La fel ca in fiecare an, atit elevii cit si cadrele didactice ale Scolii "Fanus Neagu" s-au imbracat in straie de sarbatoare pentru a marca ziua marelui prozator.
Anul acesta, evenimentul a fost dublat de lansarea unei reviste de creatie literara "Suflet de copil". In revista sint publicate poezii si scrieri in proza ale elevilor, insotite de doua pagini de suflet inchinate lui Fanus Neagu. "Prin opera sa, Fanus Neagu reuseste sa aduca fluturi de laur si descintecele vechi ale Baraganului. Este metafora acestui tinut, al carui parfum strabate timpul. Izbinda sa duce Braila dincolo de timp, adunind parfumul lastarilor de salcimi din copilaria sa. Coase de argint taie sufletele celor ce inteleg duiosia si simt parfumul pamintului ars “Dincolo de nisipuri”" a apreciat profesoara Emilia Meirosu, coordonatorul revistei.
De asemenea, profesoara Livia Aron, inspirata de opera lui Fanus Neagu i-a dedicat acestuia o poezie, care i-a emotionat pe cei prezenti la eveniment.
Programul a continuat cu premierea elevilor la concursul de creatie literara, evaluat de profesoarele Lavinia Horoiu si Dorina Tarachiu. Partea artistica, ce a creat entuziasmul unei zile aniversare a fost sustinuta de elevii claselor a V-a si a VII-a, sub indrumarea profesoarei Mihaela Condruz. De altfel, cei prezenti au fost incintati de expozitiile de carte si desen.
Centrul Europe Direct Braila, initiatorul proiectului "2008 - Anul dialogului intercultural" in parteneriat cu Scoala "Fanus Neagu" a premiat elevii pentru concursul de creatie literara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro