Fantomele CET vor bântui, în continuare, Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Veşti proaste pentru brăileni!

Fantomele CET vor bântui, în continuare, Brăila

• cel puţin trei ani de acum încolo, municipiul Brăila nu va scăpa de rămăşiţele fostului CET care pun în pericol siguranţa trecătorilor • autorităţile invocă paşi legali complicaţi şi de  lungă durată care exclud anul 2019 din planul efectiv al demolărilor • au fost inventariate cam 30 de puncte termice care urmează să fie puse la pământ • când, nu se ştie exact, cert este că tot atunci vom vedea şi noile parcări în cartierele brăilene • vineri, 2 august, o maşină parcată lângă o astfel de centrală dezafectată a fost puternic avariată de mai multe cărămizi desprinse de la înălţime

 

Deşi, teoretic, luna trecută, aleşii locali şi-au dat girul demolării punctelor termice din municipiul Brăila care pun viaţa în pericol trecătorilor, practic asta nu se va întâmpla prea curând. Motivul, “nu este simplu, este o procedură de durată”, spunea, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Brăilei, care a exclus anul 2019 din planul de demolare. Altfel spus, ne place sau nu, fantomele CET vor bântui mult şi bine cartierele oraşului Brăila. Anul acesta, se vorbeşte doar despre proiecte, bani, avize şi licitaţii care vor bătători drumul lung şi anevoios până la debarasarea efectivă a domeniului public de aceste puncte termice. “ Pentru demolarea centralelor termice este absolut obligatoriu conform legislaţiei, să se întocmească un DALI, pentru proiectarea demolării centralei termice. Ulterior, se scoate la execuţie efectiv lucrarea de demolare a centralei termice, deoarece se vor prevedea anumite caracteristici care trebuie respectate din punct de vedere legal, ţinând cont de specificul fiecărei centrale termice(...)Aceasta este prevederea legală. Noi ne-am asumat acest lucru, la rectificarea de buget vom pune bani pentru primele DALI-uri, urmând să punem bani şi pentru demolarea efectivă, când vom avea DALI-urile aprobate în Consiliul Local Municipal exact aşa cum spune legislaţia. Nu este simplu, este o procedură de durată, dar cert este că vom demola toate acele centrale termice pe care le-am aprobat în vederea demolării”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir. Este vorba despre aproximativ 30 de puncte termice vizate de demolare, care se află în stadii avansate de degradare, care vor fi puse la pământ din 2020, fireşte asta dacă nu vor interveni şi contestaţii la licitaţii, aşa cum ne-am obişnuit de altfel.  Aşadar, abia din 2020, putem spera la noi parcări în cartierele din muncipiu. “Cred că vom avea 10 centrale demolate în fiecare an până când le vom demola pe toate. Aproximativ 30 sunt în total. Începând din acest an vom aloca fondurile, dar nu cred că vor începe şi lucrările efectiv”, a mai precizat edilul urbei.

Amintim că punctele şi centralele termice din municipiul Brăila au fost preluate recent în administrarea primăriei Brăila, iar printr-o hotărâre de consiliu din luna februarie au fost trecute în administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi Cimitirelor (SUPAFLC), la pachet cu toate contractele existente de închiriere. Vechi de mai bine de 50 de ani, fostele puncte şi centrale termice au devenit un pericol pentru locatarii blocurilor învecinate, pentru că, aproape zilnic, se desprind bucăţi de tencuială sau din zidărie. În loc să deservească utilităţii publice, acestea au devenit adăposturi pentru oamenii străzii, dar şi surse de infecţie pentru locatarii blocurilor învecinate.

 

Maşină avariată de cărămizile desprinse dintr-o fostă centrală termică

 

O fostă centrală termică situată în zona Pieţei Concordia, mai exact la intersecţia străzii Ghioceilor cu strada Roşiori, a demonstrat cât de real este pericolul reprezentat de aceste construcţii abandonate. În după-amiaza zilei de vineri, 2 august, bucăţi de cărămidă au început să se desprindă din aceasta şi să cadă la întâmplare. Un cititor ne-a transmis fotografii cu o maşină parcată în apropierea centralei-turn, care a fost puternic avariată. Din imagini rezultă că mai multe cărămizi au căzut fix pe capota maşinii.

Potrivit unei declaraţii a viceprimarului municipiului Brăila, Alexandru Jantea, dată pentru cotidianul „Obiectiv-Vocea Brăilei”, la începutul acestui an, centrala de pe strada Ghioceilor a fost construită fără autorizaţie, înainte de anii 1980, de către foşti lucrători la schela de petrol, pentru a deservi cele două blocuri din vecinătatea ei. Ea a fost atestată şi inventariată ca domeniu privat al municipiului Brăila într-o şedinţă de Consiliu Local, anul trecut. „Odată cu votarea bugetului, vom demara procedura de demolare şi de viabilizare a întregii zone”, a declarat Jantea, în februarie 2019, însă de atunci nu s-a întâmplat nimic în teren, iar lucrurile au culminat cu incidentul din data de 2 august.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro