Cel puţin 35 de persoane au murit şi 180 au fost rănite.
Cei care au suferit răni grave vor primi câte 63.000 de dolari, iar cei cu răni minore vor primi 40.000 de dolari.
Putin a promis că teroriştii din spatele acestui atac vor fi pedepsiţi. "Sunt absolut convins că această crimă va fi rezolvată şi răzbunarea va fi inevitabilă", a subliniat el.
Atacul de luni a fost cel mai grav după ce două femei kamikaze din republica Daghestan, din Caucazul de Nord, s-au aruncat în aer în două staţii de metrou din capitala rusă, provocând moartea a 40 de persoane.
Poliţia a sugerat că atentatul ar putea fi opera radicalilor islamişti din Caucazul de Nord.