Familia Jackson, obligată să plăteascvă 800.000 de dolari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Familia Jackson, obligată să plăteascvă 800.000 de dolari

Un judecător american a decis că mama cântăreţului Michael Jackson, Katherine, trebuie să achite suma de 800.000 de dolari reprezentând cheltuielile de judecată ale firmei organizatoare de concerte AEG Live, pe care a dat-o în judecată în 2013, pentru moartea "regelui muzicii pop".
Avocaţii lui Katherine Jackson nu au reuşit să dovedească vinovăţia firmei AEG Live în legătură cu moartea megastarului, în 2009, iar judecătorul care a condus acel proces a decis în favoarea companiei de divertisment, în octombrie 2013, informează contactmusic.com, citat de mediafax.ro.
Acuzaţii au cerut apoi unui judecător să trimită factura cu cheltuielile de judecată pe numele lui Katherine Jackson, care a depus însă o contestaţie în justiţie, în luna decembrie 2013. Factura depăşea suma de 1,2 milioane de dolari.
Ulterior, directorii de la AEG Live şi-au revizuit factura şi, luni, judecătoarea Yvette Palazuelos de la Curtea Superioară din Los Angeles a emis un ordin temporar prin care o anunţă pe Katherine Jackson că trebuie să achite noua sumă. Decizia va fi finalizată după ce directorii de la AEG Live vor prezenta lista finală a cheltuielilor de judecată.
Kevin Boyle, avocatul familiei Jackson, intenţionează să analizeze acele documente finale, înainte de a decide dacă va face apel.

AEG, acuzată în continuare

În ciuda faptului că a pierdut acel proces, Katherine Jackson continuă să afirme că directorii de la AEG Live au dat dovadă de neglijenţă atunci când l-au angajat pe Conrad Murray în calitate de medic personal al fiului ei.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.
Găsit vinovat de omucidere involuntară, Conrad Murray, medicul "regelui muzicii pop", a fost condamnat în noiembrie 2011 şi a fost încarcerat în Los Angeles. Medicul american, în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat la sfârşitul lunii octombrie 2013, după doar doi ani din cei patru ani de închisoare la care a fost condamnat. Pedeapsa i-a fost redusă pentru "bună purtare", iar eliberarea sa este justificată prin dorinţa autorităţilor americane de a reduce numărul de deţinuţi din închisorile californiene, care au devenit extrem de aglomerate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro