"Preşedinţia suspectează că familia Ben Ali a fugit din Tunisia cu 1,5 tone de aur", scrie cotidianul.
Le Monde precizează că preşedinţia "se bazează pe indicii ale serviciilor secrete franceze, care încearcă să afle cum s-a încheiat ziua de vineri, 14 ianuarie, când preşedintele a fugit".
Potrivit serviciilor franceze, Leila Trabelsi, soţia preşedintelui, "s-ar fi dus la Banca Centrală a Tnisiei pentru a ridica lingouri de aur", dar a fost refuzată de guvernator. Acesta însă a cedat până la urmă, presat de preşedinte. "Se pare că ea a plecat cu 1,5 tone de aur, în valoare de 45 milioane de euro", a declarat pentru Le Monde un oficial francez.
Ben Ali şi familia sa se află în Arabia Saudită, după o lună de manifestaţii violente care au pus capăt celor 23 de ani petrecuţi de acesta la putere.