Aparent, este o variantă „exclusivă", care ar fi fost iniţial creată doar pentru celebrităţi. Acum ar fi disponibilă şi pentru ceilalţi utilizatori ai aplicaţiei. Doar că, în loc să ofere posibilitatea de trimitere a sute de fotografii simultan sau un nivel superior de securitate, „WhatsApp Gold" infectează telefoanele şi tabletele.
Utilizatorii WhatsApp primesc un mail în care li se oferă acces la versiunea premium a aplicaţiei. Dacă intră în linkul din mesaj, ajung la un site unde pot descărca gratuit „WhatsApp Gold". Facilităţile suplimentare ale serviciului, despre care creatorii noii versiuni susţin că ar fi fost iniţial disponibil doar pentru vedete şi oameni politici de rang înalt, includ posibilitatea de a transmite simultan sute de fotografii, seturi noi de emoticoane, posibilitatea de apel video, caracteristici de securitate superioare variantei normale şi mult mai multe opţiuni de personalizare, potrivit Digi24.
Cei care s-au lăsat convinşi reclamă acum că pe dispozitive rulează aceeaşi versiune de WhatsApp dar şi foarte mulţi viruşi.
Reprezentanţii WhatsApp anunţă că este o înşelătorie şi le recomandă utilizatorilor să descarce versiuni îmbunătăţile ale aplicaţiei doar de pe Google Play Store sau App Store.
WhatsApp a mai trecut printr-un epidod similar, atunci când s-a răspândit versiunea falsă „Plus".