• imobilul și-a recăpătat frumusețea originală pe latura dinspre strada Hepites, iar pe cea de pe strada Ana Aslan lucrările sunt în plină desfășurare • de reabilitare se ocupă o echipă coordonată de cunoscutul maistru brăilean Teodor Gurgu • finanțarea este asigurată de doamnele Speranţa Prada şi Teodora Bărbulescu, reprezentante ale Fundației ”Ana Aslan” București
Este de apreciat valul de reparaţii, reabilitări şi restaurări declanşat de câţiva ani la o serie de imobile, inclusiv de patrimoniu, din centrul istoric al Brăilei. În unele situaţii, problemele sunt foarte dificile, iar starea imobilelor te duce la proverbul “mai bine faci o casă nouă, decât să repari una veche”. Mai ales că exigenţele Legii 422 din 2011 nu lasă loc niciunei interpretări subiective sau modificări, începând cu faţadele clădirilor şi continuînd cu ferestrele, acoperişurile, porţile, uşile, instalaţii tehnice, instalațiile de iluminat, împrejmuirile etc. Iar pentru evitarea oricăror greşeli sau intervenţii, unele amendabile, este bine ca proprietarii care vor să reabiliteze astfel de clădiri să ceară sfatul specialiştilor Direcției Județene de Cultură Brăila, pentru a obține toate avizele necesare. Este important, de asemenea, un diriginte de şantier cu experienţă, care mediază permanent între proiectant, constructor şi beneficiar. Şi nu în ultimul rând, e crucial să dispui de fonduri suficiente la atacarea lucrărilor, iar materialele puse în operă să fie de cea mai bună calitate. De calificarea meseriaşilor nici nu se mai discută, iar tergiversarea şi amânarea lucrărilor afectează starea fizică a construcţiilor, iar cu cât timpul trece, cu atât materialele se scumpesc mai mult...
Vrem să credem că, în general, la Brăila, s-a ţinut cont de aceste priorităţi. Iar un exemplu în acest sens l-am întâlnit la Casa Memorială “Ana Aslan”, unde reabilitarea imobilului vechi de circa 100 de ani a avut loc în trei etape, pe măsura asigurării fondurilor de către Fundaţia cu acelaşi nume, din Bucureşti, al cărei preşedinte, inimoasa doamnă Speranţa Prada, a făcut tot posibilul ca după terminarea reabilitării faţadei de la curtea interioară, întreruperea lucrărilor să fie foarte scurtă. Şi astfel, s-a trecut la faţada dinspre strada C. Hepites, iar de câteva zile şi pe latura de pe strada Ana Aslan. E important de subliniat faptul că reprezentantele Fundației ”Ana Aslan”, Speranţa Prada şi Teodora Bărbulescu, suportă personal costul lucrărilor pentru această faţadă.
Când doar aparent totul este simplu
După ce anul trecut am prezentat complexitatea şi dificultatea intervenţiilor la faţada din curtea imobilului, am crezut că la exterior lucrurile vor fi mai simple. Nu a fost aşa, iar discutând cu maistrul Teodor Gurgu, renumit în Brăila pentru bogata sa experienţă în materie de reabilitări, am văzut în ce a constat întinerirea faţadei de pe strada C. Hepites. “Am început cu desfacerea tuturor tencuielilor şi ornamentelor/profilurilor, pentru refacerea lor integrală, urmând apoi rostuirea miilor de cărămizi. Între timp au fost luate mulaje şi turnate negativele pentru toate elementele decorative, iar după aplicarea amorsei s-a trecut la fixarea acestora. Şi nu pot omite faptul că la orice clădire reabilitată de noi, am colaborat foarte bine şi ţinut cont de exigenţele Direcţiei Judeţene de Cultură”, ne-a declarat maistrul Gurgu. Acesta a precizat că au fost folosite reţete deosebite pentru tencuială, utilizându-se materiale speciale şi scule de mare fineţe, ca în chirurgie, la executarea minuţioasă, de către echipa de finisori a lui Marian Minea, a ceea ce dă frumuseţe şi nobleţe, echilibru şi soliditate faţadelor. ”Este vorba de matriţe pentru capiteluri şi frize. Avem ancadramente, coloane aparente cu caneluri şi un desen simplu de capitel, iar sub cornişă un interesant şir de mici console. Apoi, priviţi atent ferestrele: uşor arcuite, având deasupra acele «sprâncene» care dau un plus de eleganţă şi originalitate faţadei. Proporţiile au fost şi ele bine gândite, iar soclul clădirii l-am executat identic cu cel vechi”, a mai precizat meșterul Teodor Gurgu.
La fața locului se poate observa că faţadele imobilului nu au nimic ostentativ, iar volumele discret realizate/sugerate vin cu un specific aparte privind estetica unei clădiri trainice şi ireproşabil restaurată.