* Inspectorul școlar general Cătălin Canciu a avertizat că orice presiune în acest sens este ilegală * nici directorii de unități școlare nu forțează cadrele didactice * cu toate acestea rata de vaccinare a crescut în Brăila * o explicație ar fi că Ministerul Educației a cerut ca raportarea să se facă acum pe structuri și nu pe personalitate juridică * în acest context, în zeci de școli din Brăila rata de vaccinare a crescut în doar o săptămână, în unele unități chiar și cu 25% sau 30% * în Brăila există grădinițe cu 100% angajați vaccinați, dar și unități cu 0% angajați imunizați împotriva Covid-19
Vinerea trecută, toate inspectoratele județene din țară au raportat din nou procentul de angajați vaccinați împotriva Covid-19, iar datele publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila arată că rata de vaccinare a crescut considerabil în unele școli brăilene, reușind să depășească pragul de 60%, impus de Ministerul Educației pentru ca orele să se poată desfășura cu prezență fizică. Trebuie însă precizat că de vinerea trecută s-a schimbat modul în care se raportează rata de vaccinare a personalului, în sensul că statistica se face acum pe fiecare structură în parte și nu pe personalitate juridică. Spre exemplu, o școală poate avea arondate și două grădinițe, iar raportarea se face acum separat pentru fiecare în parte. Astfel, școala poate să aibă un prag sub 60% și să continue să învețe online, în timp ce la grădinițe se pot înregistra procente de peste 60% și s-au putut deschide de luni. Noua metodă de raportare arată faptul că în Brăila există unități cu 100% angajați vaccinați, dar și unități în care niciun angajat nu a dorit să se imunizeze. O altă explicație a “valului” de creșteri a procentelor cadrelor vaccinate este că angajații au ales să se imunizeze.
În unele școli rata de vaccinare a crescut și cu aproape 30%
Redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au analizat cele două statistici privind vaccinarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din școli publicate de Inspectoratul Școlar Județean Brăila pe 5 noiembrie, respectiv 12 noiembrie. Precizăm că prima raportare s-a făcut pe personalitate juridică, adică școala cu toate structurile sale, în timp ce a doua s-a realizat pe fiecare structură în parte. Exemple de unități de învățământ unde procentul angajaților imunizați a crescut semnificativ sunt: Bărăganul – de la 31,25% (5 noiembrie) la 60,71% (12 noiembrie), Școala Gimnazială Roșiori – de la 42,42% la 64%, Școala Gimnazială Stăncuța – de la 23,26% la 52,63%, Școala Gimnazială Surdila Greci – de la 30% la 53,83%, Școala Gimnazială Vișani - de la 50% la 72,73%, Școala Gimnazială Scorțaru Nou – de la 38,46% la 60% sau Școala Gimnazială Gradiștea – de la 34% la 60,47%.
Cum rata de vaccinare a crescut chiar și cu aproape 25% sau chiar 30% în unele școli, în doar o săptămână, am cerut explicații inspectorului școlar general, prof. Cătălin Canciu.
“În primul rând, o primă explicație este faptul că școala nu a mai raportat la personalitate juridică, ci la structură. Și în cazul acesta sunt structuri care au rămas în online și sunt PJ-uri, școala cu personalitate juridică, care are o rată mai mare sau egală cu 60% și a putut trece în format fizic. Sau invers. O a doua explicație este că oamenii s-au și vaccinat. Cred că a existat o presiune fie din partea părinților, fie din partea cancelariei, nu poate să nege nimeni acest lucru. Presiunea este a celor care sunt vaccinați și vor să vină la școală asupra celor nevaccinați. Noi, la nivel de Inspectorat, nu am impus nimic nimănui, nici nu ne permitem acest lucru, noi am putut face cel mult recomandări. De datele transmise sunt răspunzători directorii și nu cred că și-a permis cineva să facă nereguli. Eu i-am avertizat din punctul acesta de vedere și le-am cerut directorilor ca aceste informații să le trateze cu maximă seriozitate și să le raporteze așa cum arată realitatea pentru că nu e joacă”, ne-a declarat inspectorul școlar general.
Faptul că tot mai mulți angajați au început să se vaccineze ne-a fost confirmat și de directorii a două unități de învățământ.
“Sincer, eu ca și director al școlii, n-am încercat nici să conving persoanele să se vaccineze, nici să nu se vaccineze. Bănuiesc că explicația principală a acestei creșteri este frica de a nu-și pierde locul de muncă, de a merge în anumite locuri mă gândesc și cred că și frica de boală la unele persoane. Pur și simplu lumea a vrut să se vaccineze, nu a fost constrânsă de nimeni și nici invers. Nici din partea părinților nu a fost absolut nicio presiune. Mă gândeam că o să înceapă presiunea din partea părinților și să vină părinții vaccinați să ne ceară ca să înceapă școala dar n-a fost așa. Dar ne-a ajutat și raportarea separată pe structuri, cele cu personalitate juridică și cele arondate”, ne-a declarat prof. Dragoș Modolveanu, director al Școlii Gimnaziale Bărăganul.
Același lucru l-a susținut și directoarea Școlii Gimnaziale Scorțaru Nou.
“Nu a existat nicio presiune, nici din partea părinților, nici din partea noastră, a conducerii. Dar ne-am întâlnit la un moment dat toți colegii și mi-au spus că ei intenționează să se vaccineze. Avem un colectiv tânăr și chiar astăzi (n.r. - ieri) am discutat cu una dintre colege și mi-a spus că regretă că nu s-a vaccinat mai devreme”, ne-a spus prof. Elena Sorina Nicolescu, directoarea Școlii Gimnaziale Scorțaru Nou.
Unități cu toți angajații vaccinați
Așa cum am precizat la început, noua raportare pe structuri arată că există în Brăila mai multe grădinițe unde s-a imunizat împotriva Covid-19 întregul personal. Este vorba despre Grădinița cu Program Normal nr. 60, Grădinița cu Program Normal Latinu, Grădinița cu Program Normal Perișoru, Grădinița cu Program Normal Dudescu, Grădinița cu Program Normal Dudești, Grădinița cu Program Normal Titcov, Grădinița cu Program Normal Agaua, Grădinița cu Program Normal Frecăței, Școala Primară Agaua, Grădinița cu Program Normal Cuza Vodă, Grădinița cu Program Normal Surdila Găiseanca, Grădinița cu Program Normal Filipești, Grădinița cu Program Normal Galbenu și Grădinița cu Program Normal Baldovinești.
Rată de vaccinare de 0% în 11 grădinițe
Este vorba de 11 unități din mediul rural, acolo unde numărul de angajați este mic. Grădinițele în care niciun angajat nu era vaccinat, potrivit raportării din 12 noiembrie, sunt: Grădinița cu Program Normal Corbu Vechi, Grădinița cu Program Normal Berteștii de Jos, Grădinița cu Program Normal Bandoiu, Grădinița cu Program Normal Măgureni, Grădinița cu Program Normal Plopi, Grădinița cu Program Normal Custura, Grădinița cu Program Normal Râmnicelu, Grădinița cu Program Normal Cuza Vodă, Grădinița cu Program Normal Zamfirești, Grădinița cu Program Normal Urleasca și Grădinița cu Program Normal Traian.
Paradox. Două grădinițe din aceeași comună, o rată de vaccinare de 100%, una de 0%
Se întâmplă în comuna Galbenu din județul Brăila, unde la Grădinița cu Program Normal Galbenu se înregistrează o rată de vaccinare de 100%, în timp ce la Grădinița cu Program Normal Zamfirești rata de vaccinare este 0%. Cele două grădinițe sunt structuri ale Școlii Gimnaziale Galbenu, iar directoarea unității de învățământ, prof. Mihaela Corina Jercan, ne-a declarat că la Zamfirești sunt doar doi angajați, iar unul intenționa să se vaccineze în weekendul trecut. În total, Școala Gimnazială Galbenu are șase structuri iar la patru dintre acestea se înregistrează o rată de vaccinare a angajaților de peste 60%.
7 din 10 angajați din învățământ s-au vaccinat până acum
La nivel național, potrivit centralizării făcute de Ministerul Educației și publicată vineri, 12 noiembrie, rata de vaccinare în școli era de 71,86%. Reamintim că Ministerul a decis ca în fiecare vineri să se actualizeze lista cu rata de vaccinare din școli, pe baza căreia se va stabili scenariul în care vor funcționa școlile în săptămâna următoare: fizic sau online. Următoarea raportare se va face vineri, 19 noiembrie.