• teribilistul în vârstă de 20 de ani a fost prins de poliţiştii de la rutieră pe strada Roşiorilor
În seara de 28 decembrie, la ora 22.40, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Chiscani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Roşiorilor. În urma verificărilor s-a stabilit că, de fapt, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.