Mergi la conţinutul principal
Administrația Dragomir și cartierele

Fără garaje și cu parcări moderne

* edilul-șef Marian Dragomir a vorbit recent despre locurile de parcare noi pe care municipalitatea le-a amenajat anul trecut și cele pe care le are în vedere pentru 2022 * acesta a enumerat zonele unde se vor amenaja parcări moderne la nivelul municipiului, punctând că peste tot unde se va interveni, garajele vor dispărea * la fel se va întâmpla și cu grădinile improvizate pe lângă blocuri, spațiile verzi urmând a fi reamenajate peisagistic

 

Primarul Marian Dragomir a făcut un bilanț al situației locurilor de parcare realizate anul trecut la nivelul Municipiului Brăila. De asemenea, acesta a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, câteva dintre locurile în care se va interveni în 2022 pentru amenajarea de parcări auto. Edilul-șef a explicat că în toate aceste spații vizate pentru a fi reamenajate în mai multe cartiere, atât garajele cât și curțile improvizate vor dispărea.

În ceea ce privește parcările realizate în 2021, Dragomir a precizat că s-au finalizat loturile aferente blocurilor situate între Strada Roșiori și Bulevardul Dorobanților, din zona Barieră până la Piața Concordia. Cele din cartierul Hipodrom, de la capătul Autobuzului 2. De asemenea, mai multe parcări din zone ceva mai izolate din municipiu.

Cât despre locurile vizate anul acesta pentru a fi modernizate, potrivit lui Dragomir, se va interveni în cartierele Hipodrom, Obor, în zona Gării și zona Progresul.

”Anul acesta începem licitațiile ca urmare a faptului că am aprobat proiectele în Consiliul Local pentru trei cartiere foarte mari. Cartierele Hipodrom, Obor și zona Gării. Se vor demola toate garajele din aceste zone. Se vor construi locuri de parcare noi, trotuare, spații verzi și acces pietonal până la scara blocurilor, exact cum am făcut și în celelalte locuri. În paralel, urmează să scoatem anul acesta la licitație parcările din zona Progresul - Vidin și Viziru - Buzăului. Tot ceea ce înseamnă spații dintre blocuri. Avem banii prinși în buget și pentru aceste lucrări. Vor fi de maximă importanță. Vor crea locuri de parcare”, a declarat Dragomir.

 

Spațiile verzi, regândite de «Seroplant»

Edilul-șef a punctat și că nu doar garajele din locurile unde se vor amenaja parcări moderne vor fi vizate, ci și spațiile verzi unde de multe ori oamenii și-au improvizat adevărate curți. Ideea celor din Primărie este aceea de a amenaja spațiile verzi în așa fel încât acestea să urmărească anumite norme peisagistice.

”Chiar dacă unii cetățeni se vor supăra că vor rămâne fără garaj, noi considerăm că zonele modernizate, acolo unde am demolat garajele, arată impecabil și reprezintă o carte de vizită pentru un oraș în anul 2021 - 2022, față de ceea ce era înainte de demolare. Vorbim despre tot ce este acolo, nu doar despre garaje. Dacă o să mergeți acum la Blocurile I1, I2, I3, pe șoseaua Viziru sau la B1, B1bis, B3, B4, B5 între Colegiul «Ana Aslan», Grădinița «Speranțși Celulozei, o să vedeți că am făcut exact aceleași lucruri. Am demolat garajele. Se lucrează acum la configurare. Se intervine și pe acele grădini, se demolează toate gardurile construite urât, inestetic. O să vă trimit fotografii să vedeți cum era la blocurile I1, I2, I3. Sunt cele de la intrarea dinspre Șoseaua Viziru către Lidl Viziru și în partea stângă, imediat”, a mai adăugat sursa citată.

Marian Dragomir a subliniat că după încheierea lucrărilor de amenajare a parcărilor, în toate aceste zone va interveni ”Seroplant” care va planta arbori, garduri vii, astfel încât spațiile dintre blocuri să înceapă să arate din ce în ce mai bine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro