Primarul municipiului este hotărât să rupă pisica în ce priveşte finanţarea echipei fanion a oraşului, ACS Dacia Unirea Brăila. Aurel Simionescu a anunţat, ieri, în conferinţa săptămânală de presă, că a avut o discuţie tranşantă cu cei de la club, ocazie cu care i-a anunţat că robinetul de bani de la bugetul local se închide dacă nu vine cu finanţare şi Consiliul Judeţean Brăila. În plus, a adus în discuţie şi faptul că un control al Curţii de Conturi, pe exerciţiul financiar 2014, a descoperit ceva "bube" în ce priveşte cheltuirea banului public la echipa de fotbal, cerând clubului să lămurească rapid situaţia. "Eu am discutat cu cei de la club şi le-am spus două aspecte: unul dintre ele se leagă de concluziile Curţii de Conturi privind finanţarea pe care am făcut-o anul trecut şi care a spus că din suma pe care noi am alocat-o la fotbal, circa 65.000 lei nu ar fi fost utilizaţi în conformitate cu prevederile contractuale pe care le avem cu ONG-ul «Iubitorii Sportului», în sensul destinaţiei sumelor alocate. Le-am spus aşa: dacă lămuriţi cheltuirea acestei sume, atunci o să continuăm cu finanţarea. În caz contrar, alt pas de finanţare nu mai facem. Dacă se va lămuri problema cu Curtea de Conturi, finanţarea o vom putea face în luna septembrie, cu observaţia că este ultima. Am mai făcut altă dată o plată că «o să ne dea şi Consiliul Judeţean bani», iar acum cei de la club au venit iar cu «o să ne dea şi CJ», dar dacă nu se rezolvă am închis acest subiect. Practic, există două condiţionări în continuarea finanţării: pe de o parte, clarificarea problemei legat de Curtea de Conturi şi, doi, realizarea parteneriatului cu Consiliul Judeţean", a spus Simionescu.
De cealaltă parte, Vasile Popa, vicepreşedintele ACS Dacia Unirea Brăila, a explicat că în ce priveşte Curtea de Conturi, la mijloc a fost o simplă eroare de redactare, care, între timp, a şi fost corectată. "Noi am făcut până acum 6 deconturi şi toate au fost în regulă. Acum fost doar o problemă de redactare. Iar cheltuielile efectuate sunt în concordanţă cu cele impuse în contractul de finanţare. Deja am depus la Primărie dosarul cu rectificările cerute şi sperăm să ajungă cât mai repede pe masa primarului Aurel Simionescu", ne-a explicat Popa. De asemenea, sursa citată a mai adăugat că au fost depuse la Primărie şi la Consiliul Judeţean punctele de vedere ale Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) privind finanţarea fotbalului şi, odată cu aceste clarificări, speră ca administraţia locală să sprijine cu bani Dacia Unirea: "Nu cred că vor mai găsi motive ca să ne refuze finanţarea", a încheiat Popa.
CJ aşteaptă lămuriri de la Ministerul Sportului
Problema finanţării din partea CJ Brăila a fost dezbătută din nou în cea mai recentă şedinţă ordinară, mesajul care a răzbătut din luările de cuvânt fiind acela că "se caută soluţii".
"Am cerut un punct de vedere de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care are în dezbatere pe propria pagină web un proiect de hotărâre cu privire la finanţarea structurilor sportive. Ideea este că ne-am dori să primim un punct de vedere cu interpretarea expresă pentru că, din punctul meu de vedere, am studiat legea şi articolele sunt cumva contradictorii. (...) Ca să vin în faţa dumneavoastră cu un proiect de hotărâre pe care să-mi dau şi avizul, vreau să mă asigur că totul este legal şi cum Ministerul Tineretului este cel care a fundamentat această ultimă modificare a Legii 69/2000 (Legea educaţiei fizice şi sportului - n.r.) aş vrea să am un punct de vedere de la dumnealor", le-a explicat consilierilor judeţeni secretarul CJ Brăila, Mioara Duţu.
Ca reacţie la această declaraţie, consilierul Marian Sârbu a răbufnit: "Şi cei de la juridic, dar şi cei de la economic trebuie să găsească o modalitate prin care să finanţăm sportul! Dacă nu, se numeşte că ne-am bătut joc de echipa de fotbal când i-am pus să se transforme din societate somercială în ONG, cu promisiunea că astfel vor primi finanţare. Acum se pare că nu mai putem să le dăm banii pentru că tot timpul funcţionarii suflă şi-n iaurt şi nu mai caută o soluţie în care să se poată, ci ne spun de ce nu se poate". De altfel, şi preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, a explicat că împărtăşeşte acest punct de vedere: "Domnii din consiliu au o prudenţă aproape nefirească în decizii. Nu ascund acest lucru, este un adevăr".
În concluzie, rămâne ca Ministerul Tineretului şi Sportului să vină cu lămuriri, astfel încât CJ Brăila să poată tranşa problema finanţării fotbalului local.