Fără fapte violente printre copii. Polițiștii au desfășurat acțiuni în cadrul campaniei «Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără fapte violente printre copii. Polițiștii au desfășurat acțiuni în cadrul campaniei «Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția»

• oamenii legii au acționat la unitățile de învățământ de nivel preșcolar din municipiul Brăila, în vederea creșterii gradului de siguranță și prevenirea situațiilor negative în care pot fi implicați copiii • s-au purtat discuții cu conducerile unităților de învățământ pentru sesizarea tuturor aspectelor care pun în pericol siguranța copiilor sau a personalului didactic • pentru sesizarea faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, Direcția Siguranța Școlară din cadrul IPJ a dezvoltat platforma on-line de informare:  https://sigurantascolara.ro

 

În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară și Biroul Proximitate au acționat la unitățile de învățământ de nivel preșcolar din municipiul Brăila, în vederea creșterii gradului de siguranță și prevenirea situațiilor negative în care pot fi implicați copiii. Polițiștii au discutat cu conducerile unităților de învățământ pentru sesizarea tuturor aspectelor care pun în pericol siguranța copiilor sau a personalului didactic, atât în scopul prevenirii comiterii unor infracțiuni, cât și pentru luarea măsurilor legale atunci când acestea se înregistrează. ”Oamenii legii au verificat și documentele care stau la baza pazei bunurilor și protecției persoanelor, în conformitate cu Legea nr.333/2023, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanei și cu Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/20023, fiind stabilite măsuri și termene de remediere în situațiile identificate ca neconforme. Activitățile au vizat și discuții cu cadrele didactice privind conduita impusă de profesia pe care și-au ales-o, importantă fiind conștientizarea de către acestea că aprecierea colectivității, dragostea de învățătură și asumarea responsabilității pe parcursul vieții, se sădesc în copii la vârste mici, iar impactul psihologic pe care grădinița îl are asupra copilului va forma valorile și aspirațiile  adultului de mai târziu”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
     Demersul polițiștilor se înscrie în componenta de informare a persoanelor adulte care participă în mediul școlar, personalului didactic și părinților, dezvoltată de Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, demers al Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară, cu sprijinul Institutului de Cercetare și prevenire a Criminalității și Centrului de Informare și Relații Publice, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor și Agenția de publicitate Mercury 360.
Acțiunile de verificare a unităților de învățământ de nivel preșcolar demarate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua, după vacanța de toamnă, în mediul rural, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.
Pentru informarea populației cu privire la identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile din mediul școlar, pentru prevenirea victimizări elevilor, părinților și personalului didactic, precum și pentru promovarea adecvată a mecanismelor de semnalare - sesizare a faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, Direcția Siguranța Școlară din cadrul IPJ a dezvoltat platforma on-line de informare: 
https://sigurantascolara.ro

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro