Fără corturi electorale şi bannere pe stâlpi în municipiul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără corturi electorale şi bannere pe stâlpi în municipiul Brăila

• Marian Dragomir a declarat recent că „mascaradă la cort nu se mai face în 2024”, candidaţii la alegeri având la dispoziţie modalităţi moderne şi elegante de a-şi face campanie electorală

 

În timp ce în alte oraşe străzile au fost împânzite de corturi de strâns semnături, iar pe stâlpi au fost agăţate bannere cu imaginile candidaţilor la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, la Brăila toate aceste lucruri sunt interzise. Municipalitatea merge pe varianta unei „campanii electorale elegante”, fără „mascaradă la cort”. Mai mult, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Marian Dragomir a declarat că nici măcar propriului partid, PSD, nu îi va permite să împrăştie prin municipiu astfel de mijloace de promovare a candidaţilor.

„Corturi în 2024? Nici măcar PSD-ului nu o să-i dau voie! Acum o să vorbesc ca primar. Suntem în anul 2024 şi modalităţile de campanie trebuie să fie mult mai evoluate, legale şi decente. Mascarada la cort nu mai are ce căuta în municipiul Brăila. Şi aţi văzut că avem şi un regulament, votat în Consiliul Local, prin care se interzic bannerele pe stâlpi. Din 2017, de când am venit la Primărie. Am dat atunci un regulament, votat în Consiliul Local, prin care am interzis bannerele în oraş. Nu există pe niciun stâlp niciun fel de banner. Nu mai avem ce să căutăm cu ele! Un partid politic la cort în 2024. Şi nici mascaradă la cort nu se mai face în 2024. S-a făcut în trecut!”, a afirmat edilul-şef.

Dincolo de argumentele că aceste corturi ar bloca circulaţia şi că pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor în caz de furtuni şi vânt puternic, redactorii „Obiectiv” l-au întrebat recent pe Marian Dragomir dacă interzicerea corturilor de campanie şi a bannerelor pe stâlpi îl avantajează, fiind primarul în funcţie, în raport cu „adversarii” mai puţin cunoscuţi, Dragomir ne-a răspuns: „Acest regulament nu este nou, ci din 2017. De atunci s-au interzis bannerele. Ne dorim o publicitate electorală elegantă şi toţi candidaţii au posibilitatea de a închiria panouri outdoor de la societăţi comerciale şi să pună afişele pe care şi le doresc. Iar pentru strângerea de semnături fiecare partid a primit propriul sediu pentru a putea desfăşura această activitate”, a susţinut acesta.

Edilul-şef ne-a mai spus că, pornind de la exemplul municipiului Brăila, primarului Sectorului 4 din Bucureşti, Daniel Băluţă (PSD), a anunţat că va introduce aceleaşi reguli în ceea ce priveşte derularea campaniei electroale. Şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL), a declarat că este ultimul an în care mai permite amplasarea de corturi electorale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro