• prima repriză a fost controlată de bucureşteni • Ciucă şi Puşcaşu, din penalty, au marcat pentru formaţia gazdă în repriza a doua • FCSB 2 a venit la Făurei fără Daniel Benzar, Pacionel, Ianis Stoica şi portarii titulari
Cu Bănel Nicoliţă în afara lotului, fostul internaţional stelist fiind suspendat o etapă după eliminarea de la Tulcea, CS Făurei a câştigat cu 2-1 partida cu FCSB 2, formaţie care a venit la Făurei fără jumătate dintre titularii de drept, cea mai mare absenţă fiind cea a lui Daniel Benzar, căpitanul din teren al echipei patronate de Gigi Becali.
Cu toate acestea, prima repriză a fost controlată de formaţia vizitatoare. FCSB 2 a fost la un pas de gol în minutul 4, când Chitaş a întârziat momentul şutului, apoi, talonat de apărătorii echipei gazdă, a trimis mingea peste transversală.
CS Făurei a beneficiat de o lovitură liberă, dar mingea şutată de Percă a trecut pe lângă poarta apărată de Ducan.
Echipa vizitatoare a fost superioară la capitolul posesie a mingei dar până la pauză nu s-a mai consemnat nicio ocazie clară de gol.
La şase minute de la reluare, CS Făurei a deschis scorul graţie reuşitei lui Ciucă, şut din voleu la colţul lung fără speranţe pentru Duncan.
FCSB 2 a beneficiat de o lovitură liberă şi a avut şansa de a egala în minutul 54 dar Chitaş a trimis mingea pe lângă poartă, iar două minute mai târziu a fost imitat de Ţincău.
La o acţiune a gazdelor, în minutul 59, Szecui a jucat mingea cu mâna şi arbitrul de centru a acordat penalty pentru echipa gazdă, Puşcaşu a trimis mingea în vinclu şi CS Făurei conducea cu 2-0.
În ultima jumătate de oră, FCSB 2 a dictat ritmul jocului dar nu a reuşit altceva decât să reducă din diferenţă, în minutul 68, după reuşita lui Dumitru.
Putea fi 3-1 pentru CS Făurei în minutul 74 dar Toma a reuşit
să-l blocheze pe Puşcaşu în momentul şutului dar şi 2-2 în minutul 76, însă Agafiţei a trimis mingea peste transversala porţii gazdelor.
În continuare s-a jucat pe contre, cu o ocazie în contul oaspeţilor în minutul 91 şi cu alta imensă a gazdelor, trei minute mai târziu, când bara l-a salvat pe Duncan la şutul lui Puşcaşu.
CS Făurei a câştigat meritat acest meci şi a urcat pe locul al 11-lea în clasamentul Seriei a II-a.
CS Făurei: Tudor – Mocanu, Drezaliu, Băicoianu, Huţu – Percă, Puşcaşu, Roată, Ndigwe, Ciucă – S. Nicoliţă.