• o victorie care urcă echipa din Făurei pe locul al 9-lea
Cu toate că a fost lipsită de aportul lui Bănel Nicoliţă, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, CS Făurei s-a impus cu 3-1 la CSM Medgidia şi a urcat pe locul al 9-lea, în clasamentul Seriei II a Ligii a III-a.
Oaspeţii au irosit primele ocazii de gol prin Percă (min. 12), Stelian Nicoliţă (min. 14) şi Puşcaşu (min. 19). CSM-ul a replicat prin două acţiuni periculoase dar care, de asemenea, au rămas fără rezultat pe tabelă. Când toţi cei de pe teren se pregăteau de pauză, Fineas Roată a marcat pentru CS Făurei, după o fază la care au mai participat Stelian Nicoliţă şi Puşcaşu, şi oaspeţii conduceau cu 1-0 după prima repriză.
În minutul 76, oaspeţii şi-au dublat avantajul, Iliescu i-a pasat în careu lui Stelian Nicoliţă, care, de la marginea careului mic, a marcat pentru 2-0 şi partida era deja jucată.
Putea fi 3-0 în minutul 82 la o greşeală a portarului Mociu, de care însă Percă nu a profitat. Însă CS Făurei a forţat marcarea celui de-al treilea gol şi a reuşit să-l înscrie în minutul 85, prin Puşcaşu.
În minutul 91, gazdele au marcat golul de onoare din penalty, prin Bolojan, şi CS Făurei s-a impus cu 3-1.
CS Făurei: Stavrev – Mocanu, Drezaliu, Bârsănel (min. 37: V. Cloşcă), Agache – Percă, Băicoianu, Iliescu (min. 87: Duncă), Roată (min. 81: Dragomir) – Puşcaşu, S. Nicoliţă.