Fără apă potabilă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără apă potabilă!

Situaţie revoltătoare la blocul 31 din cartierul Viziru 1: un întreg imobil este ţinut fără apă potabilă de către operatorul local de apă-canal, care a întrerupt ieri dimineaţă furnizarea. Totul a plecat de la faptul că salariatul Companiei de Utilităţi Publice (CUP) Dunărea care face citirea apometrelor de bloc a găsit sigiliul rupt în cazul respectivului imobil. Aşa că s-a impus schimbarea aparatului de măsură. Numai că proprietarilor de la blocul 31 li s-a spus că abia astăzi li se va rezolva problema, ceea ce înseamnă că sunt nevoiţi să stea fără apă potabilă. Evident că situaţia i-a nemulţumit pe proprietari: "Am anunţat încă de dimineaţă la Compania de Utilităţi că avem o problemă cu apa rece. Iniţial ni s-a apus că nu e nicio avarie în zonă după care, când am revenit, mi s-a explicat că s-a găsit rupt sigiliul de la subsol şi urmează să vină Poliţia să stabilească în ce condiţii a fost rupt. Numai că până se lămuresc lucrurile suntem nevoiţi să stăm fără apă pentru că operatorul ne-a spus că abia mâine (astăzi - n.r.) poate să vină o echipă să resigileze şi să ne dea drumul la apă", ne-a povestit unul dintre locatarii blocului respectiv. "Ce ne facem noi atâtea ore fără apă? Vă daţi seama că nu putem nici măcar WC-ul să-l folosim. De băut o să mergem să cumpărăm apă de la magazin, dar nu e normal să ne lase atâtea ore fără apă potabilă, Mai ales că nu este vina noastră pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, la subsol, cu apometrul", s-a plâns un alt proprietar din bloc. Între timp, oamenii s-au dumirit cine a fost, de fapt, vinovat de ruperea sigiliului. "Îmi aduc aminte că acum o lună a fost o echipă a «Tancrad» care a lucrat chiar aici, în spatele blocului. Au spart din greşeală ţeava şi, de bună credinţă, au înlocuit-o. Numai că n-au avut cum să sigileze înapoi apometrul şi nici nu au anunţat la companie sau la noi, la asociaţie, că nu pot să resigileze. Acum, când salariatul care face citirea lunară a aparatelor de măsură a venit la noi, evident că a găsit aparatul desigilat. Şi de aici întreg scandalul. Ce vină avem noi, până la urmă, de greşeala altuia?", a povestit un alt proprietar.

Reporterii "Obiectiv" au încercat să obţină un punct de vedere de la CUP "Dunărea", însă conducerea operatorului apă-canal nu a putut fi contactată. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro